
„Cu toate că vedem semne de revigorare, efectele pandemiei încă se fac remarcate. Cercetările sociologice pe care le realizăm în fiecare an ne ajută să înțelegem mai bine la nivel de industrie preocupările pe care le au românii cu privire la siguranța lor personală sau a familiei, dinamica acestora în timp și, mai ales, cum putem să îi protejăm mai bine prin intermediul asigurărilor în această perioadă”, a transmis Adrian Marin, Președintele UNSAR.
Pe lângă riscul de criză economică sau financiară, care este principala temere, se regăsesc în continuare și riscuri precum incendiu, accidentele auto, îmbolnăvirile sau dezastrele naturale, potrivit celei mai noi ediții a Barometrului UNSAR-IRES privind preceția riscului și cultura asigurărilor din România 2021.
Astfel, circa 67% dintre români se tem de o eventuală criză economică sau financiară, 62% se tem de incendii, 62% de accidente auto, 56% de îmbolnăviri, 54% de dezastre naturale precum cutremurul, inundațiile sau alunecările de teren, 51% de furt, 48% de fenomene meteo severe și 48% de alte accidente precum cele casnice.
Din punctul de vedere al achiziționării unei asigurări, 21% dintre români se bazează cel maim ult pe modul în care le acoperă nevoile, 15% pe rapiditatea în plata despăgubirilor și 12% pe consultanța oferită, conform barometrului UNSAR-IRES.
Barometrul IRES-UNSAR privind pecepția riscului și cultura asigurărilor în România a fost realizat pe un eșantion format din 1.336 respondenți cu vârsta între 18-50 de ani, în mai 2021, utilizeând metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu