Reportaj ZF: Cum arată cel mai mare aeroport din România după prima lună de vară. „Iunie a fost cea mai aglomerată lună de la începutul pandemiei“. „Sâmbăta trecută au fost 25 de chartere într-o zi, dintre care 16 zboruri au fost programate în trei ore"

Știrea a fost publicată joi, 1 iulie 2021, 22:27 în categoria

Reportaj ZF: Cum arată cel mai mare aeroport din România după prima lună de vară. „Iunie a fost cea mai aglomerată lună de la începutul pandemiei“. „Sâmbăta trecută au fost 25 de chartere într-o zi, dintre care 16 zboruri au fost programate în trei ore' „Sâmbăta trecută au fost 25 de chartere într-o zi, dintre care 16 zboruri au fost programate în trei ore’ l „Nu îmi e frică să călătoresc, sunt vaccinată. De ce să îmi fie frică? Pe croazieră ne vor mai testa“, spune Ana, 77 de ani care așteaptă un zbor spre Atena de unde va pleca într-o crozieră de șapte zile în insulele grecești și în Italia l Cum arată primele cifre: în iunie 2020 pe Otopeni au fost 65.205 pasageri, în iunie 2021 sunt 550.000 de pasageri, de peste opt ori mai mulți.

Drumul către Aeroportul Internațional Henri Coandă se parcurge acum în doar 20 de minute de la Gara de Nord din București, însă norocul e un factor important în această călătorie care poate reprezenta un drum de 20 de minute cu sau fără aer condiționat la o temperatură anunțată de 33 de grade afară. Imaginea din tren nu arată însă că mulți sunt adepți ai acestui tip de călătorie către aeroport, fiind circa 20-30 de persoane în trenul care a plecat la 11:10, în data de 29 iunie, din Gara de Nord cu destinația  Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Forfotă afară, oamenii coboară cu bagaje fie din autocare, fie din taxiuri, fie din mașinile personale. Nici în interiorul aeroportului, forfota nu e mai redusă, de colo-colo oamenii caută birourile de check-in, verifică zborurile și poarta la care trebuie să ajungă. Pentru un moment uiți că e pandemie și că același terminal al aceluiași aeroport era în urmă cu o lună mult mai puțin circulat, singurul element care aduce aminte de pandemie e masca, pe care toți sunt nevoiți să o poarte în interior.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Miruna Diaconu

0 comments :

Trimiteți un comentariu