joi, 29 iulie 2021

Serbia, Albania și Macedonia de Nord un „mini-Schengen“ de lângă noi

Serbia, Albania şi Macedonia de Nord un „mini-Schengen“ de lângă noi Liderii Serbiei, Albaniei și Macedoniei de Nord critică aspru autoritățile de la Bruxelles cu privire la ritmul lent al extinderii UE, angajându-se să meargă mai departe cu propria zonă liberă de travel și business în așteptarea integrării țărilor lor în bloc, scrie Financial Times.

„Trebuie să vedem ce putem face pentru noi, pentru popoarele noastre, cum ne putem extinde propriile piețe“, a declarat Alekander Vucic, președintele Serbiei. Zoran Zaev, premierul Macedoniei de Nord, și-a exprimat nemulțumirea că „EU nu-și ține“ promisiune, adăugând: „Trebuie să accelerăm beneficiile practice pentru proprii cetățeni“.

Edi Rama, proaspăt reales premier al Albaniei, a comparat colaborarea cu Bruxelles-ul cu piesa de teatru Așteptându-l pe Godot a lui Samuel Beckett.

Mini-Schengenul din Balcani va include o relaxare graduală a restricțiilor de călătorii, „coridoare verzi“ mai rapide la granițe, timpi reduși de așteptare pentru mărfuri și acces mai facil la permise de muncă. Se speră ca zona, despre care Vucic spune că ar urma să devină operațională înainte de finalul anului, va include în cele din urmă Muntenegru și Bosnia și Herțegovina, fiind de asemenea deschisă Kosovoului. Liderul sârb a arătat că Balcanii nu mai pot aștepta ca UE să-i unifice, după ce regiunea s-a confruntat cu conflicte etnice și religioase și realizări economice inferioare de la destrămarea fostei Iugoslavii după 1991.

Țările au progrese semnificative de făcut înainte de a fi acceptate de UE, însă în opinia lor calea oficială către aderare a devenit prea complicată. „Ținta finală este de a deveni o țară membră a UE, dar până UE decide trebuie să găsim căi de a continua procesul de europenizare“, a declarat Zaev.

Comisia Europeană a declarat că susține eforturile de integrare a tuturor celor șase țări balcanile într-o piață comună regională. „Obiectivul final, integrarea în UE, nu s-a schimbat“, a declarat un purtător de cuvânt al comisiei.

Cât despre ritmul lent al aderării, comisia a declarat că îndeamnă guvernele naționale să meargă mai departe cu Albania și Macedonia de Nord „cât mai curând posibil“.

Chiar dacă negocierile vor începe, apetitul politic pentru extinderea UE este foarte scăzut în cele mai puternice țări ale blocului, mai ales în condițiile retragerii cancelarului german Angela Merkel, un susținător al integrării Balcanilor.

Analiștii avertizează că odată cu trecerea timpului, atracția altor potențiali parteneri, cum ar fi Rusia și China, dar și Turcia și Emiratele Arabe Unite, ar putea crește.

Fed a folosit  cuvântul „reținut“ în 2007 pentru a descrie perspectiva riscurilor creditelor subprime pentru locuințe”. Prăbușirea acestei piețe a adus criza financiară globală. Acum, pentru inflația, folosește termenul „trecător“.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Catalina Apostoiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu