Audi dezvăluie primul dintre următoarele trei vehicule concept, Audi Skysphere, un roadster complet electric, cu uși în stil trăsură și roți supradimensionate, cea mai notabilă caracteristică a Skysphere constă în capacitatea de a-și scurta sau alungi ampatamentul prin simpla apăsare a unui buton. relatează Bloomberg. Skysphere prezice alte două mașini concept planificate pentru acest an: conceptul Grandsphere, care va fi lansat luna viitoare și Urbansphere, care va debuta în 2022.
„Aceasta este prima piesă a modului în care prevedem viitorul”, a declarat Henrik Wenders, șeful mărcii Audi AG, la o previzualizare privată a vehiculului pe 9 august într-un studio din Hollywood. „Prezentul oferă tot ce avem nevoie pentru viitor... și ar fi bine să ne grăbim.”
Veștile despre noul concept apar în timp ce Audi își raportează cele mai bune prime șase luni din istoria de 52 de ani a iterației moderne a mărcii, cu un flux de numerar net situat între 4,5 miliarde de euro (5,27 miliarde de dolari) și 5,5 miliarde euro. În iulie, compania mamă Volkswagen AG și-a ridicat rentabilitatea operațională prognozată până la 7,5%. De asemenea, Audi of America a crescut livrările cu 92% în trimestrul II în aceeași perioadă din 2020. Până în prezent, vânzările din America de Nord au crescut cu 60%, a raportat Audi în iulie.
Între timp, Audi a alocat 15 miliarde de euro pentru electrificarea întregii sale „flote”, a declarat Hildegard Wortmann, membru al consiliului de administrație pentru vânzări și marketing al Audi AG. Până în 2025, Audi va oferi 20 de mașini electrice disponibile în portofoliul său global. Hibrizii și vehiculele electrice Audi sunt deja best-sellers în Europa, a spus Wortmann, conform sursei citate.
În Statele Unite, 30% din vânzări vor proveni din rândurile vehiculelor electrice. Q5 hibrid cuprinde deja 12% din totalul vânzărilor gamei. Astfel, seria de concepte electrice reprezintă un real succes, a mai adăugat Wortmann. „Vrem să mergem pe acest drum până la capăt. Dorim să devenim brandul premium sustenabil de top”.
„Este vorba despre un mod diferit de a călători – nu doar de a ajunge de la A la B, ci de spațiul dintre cele două puncte” a spus Gael Buzyn, șeful Audi Malibu Design Loft. „În calitate de designer, proiectez în primul rând pentru experiență, apoi pentru vehicul în sine”. Buzyin a spus că o astfel de structură de transformare nu ar fi fost niciodată fezabilă pe un șasiu construit pentru combustie internă. „Electrificarea este cel mai bun lucru care s-a întâmplat cu proiectarea mașinilor”, a mai adăugat el.
Un motor electric în partea din spate a mașinii furnizează o putere de 465 kW (623 CP) pentru vehicului de 1.8000 de kilograme. Dacă ar fi testată în condiții reale, accelerația de la 0 la 100 km/h ar fi de patru secunde, potrivit Audi. Autonomia totală în modul GT este de 500 km, sau 310 mile, conform declarațiilor mărcii.
Interiorul Skysphere este orientat pentru a sprijini conducerea autonomă de nivel patru – nivelul la care șoferii pot delega responsabilitate deplină vehiculului fără nicio intervenție. Scaunele sunt îmbrăcate în țesătură din microfibră, în timp ce accentele din lemn de eucalipt fac interiorul mașinii să se simtă cald și primitor, ca un lounge privat.
Piesa de rezistență din interiorul cabinei este monitorul tactil care se întinde pe 1.415 mm (55 de inci) din suprafața tabloului de bord. Displayul poate reda filme, se poate conecta la internet sau poate găzdui apeluri telefonice. Pentru ca eleganța să fie deplină, spațiul din spatele scaunului șoferului conține două pături gri din cașmir pentru conducerea în aer liber la temperaturi mai scăzute.
Audi va prezenta public Skysphere pe 13 august în timpul Monterey Car Week din Carmel, California.
Noul concept prin care Audi vrea să revoluționeze industria auto. Mașina se poate mări sau contracta prin simpla apăsare a unui buton. Galerie FOTO
Știrea a fost publicată vineri, 13 august 2021, 12:57 în categoria Auto
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu