Principalul indice de creștere al pieței americane de capital se bucură de cea mai bună perioadă din 2009 încoace

Știrea a fost publicată marți, 3 august 2021, 03:22 în categoria

Principalul indice de creştere al pieţei americane de capital se bucură de cea mai bună perioadă din 2009 încoace Creșterea profiturilor, care reprezintă din punct de vedere istoric cel mai important indice al randamentelor pieței de capital din Statele Unite, înregistrează în prezent cea mai bună perioadă din ultimii 12 ani, potrivit datelor agregate de FactSet, citate de Business Insider.

Într-un moment în care jumătate din companiile incluse în S&P; 500 au raportat veniturile din al doilea trimestru, creșterea anuală a profiturilor ajunge la 85%, cu mult peste estimările oferite de analiști – 63%. Dintre toate societățile care și-au publicat până acum veniturile din aprilie-iunie, 88% au depășit estimările pentru venituri și profituri. Astfel, rezultatele din ultimul trimestru vor ridica media de venituri din 2021, bursele americane putând stabili un record absolut până la finalul anului. În T4/2009, câștigurile obținute de S&P; 500 au crescut cu 109%.

De asemenea, datele i-au determinat pe analiștii de pe Wall Street să își reevalueze în creștere estimările pentru T3, chiar dacă – cel mai probabil – ritmul va scădea prin comparație cu T2. În iulie, estimările privind profiturile nete pe acțiune (EPS – earnings per share) pe care le va înregistra S&P; în T3 au crescut cu 3,6%, de la 47,5 dolari la 49,22 dolari, spune John Butters, analist al furnizorului de date FactSet. Perioada iulie-septembrie marchează al treilea trimestru consecutiv în care estimările privind profiturile nete pe acțiune au crescut în prima lună a trimestrului, ceea ce reprezintă cea mai lungă serie de acest fel de când FastSet a început să monitorizeze indicele S&P.; Sectoarele care alimentează estimările includ energia și materialele de construcție, în timp ce segmentul dedicat bunurilor de bază a suferit un declin în ceea ce privește așteptările analiștilor pentru următorul trimestru.

Anul acesta, veniturile generate de ofertele publice inițiale (IPO) din SUA au depășit 89 de miliarde de dolari, în creștere cu 232% față de aceeași perioadă de anul trecut. Piața se află deja la niveluri record dacă ne raportăm la numărul de fonduri obținute, iar analiștii se așteaptă ca 2021 să depășească maximul atins în timpul exploziei dot-com de la începutul secolului – circa 97 de miliarde de dolari. Prin comparație cu 2018, când s-au înregistrat 218 IPO-uri în Statele Unite, anul acesta a depășit deja pragul de 250, în creștere cu peste 190% față de 2020, spune banca americană de investiții Renaissance Capital.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu