Rezervele valutare la BNR au crescut în iulie cu 2,17 mld. euro, la un nivel record de 39 mld. euro, impulsionate de alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor cu 3,5 mld. euro din emisiunile de euroobligațiuni

Știrea a fost publicată luni, 2 august 2021, 17:22 în categoria

Rezervele valutare la BNR au crescut în iulie cu 2,17 mld. euro, la un nivel record de 39 mld. euro, impulsionate de alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor cu 3,5 mld. euro din emisiunile de euroobligaţiuni Rezervele valutare la BNR au crescut în luna iulie cu 2,17 miliarde euro, la un nivel record de 39 miliarde euro, după ce în cursul lunii au intrat și 3,5 miliarde euro rezultate din emisiunile de euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor.

În total, în iulie, în rezerva Băncii Naționale au intrat 3,87 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor, inclusiv sumele rezultate din emisiunile de euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor în valoare nominală totală de 3,5 mld.euro și altele, arată datele transmise luni de BNR.

În paralel, au ieșit din rezerve 1,7 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăti de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menținut la 103,6 tone. În condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 5.122 milioane euro.

Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) la 31 iulie 2021 au fost de 44,13 mld. euro, față de 41,75 mld. euro la 30 iunie 2021.

Plățile scadente în luna august 2021 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor, însumează circa 211 milioane euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

0 comments :

Trimiteți un comentariu