Salariul mediu net a ajuns în iunie la 3541 lei, în creștere cu 7,4% față de iunie 2020. Cele mai mari salarii rămân în IT, cu o medie de 8439 lei

Știrea a fost publicată miercuri, 11 august 2021, 13:02 în categoria

Salariul mediu net a ajuns în iunie la 3541 lei, în creştere cu 7,4% faţă de iunie 2020. Cele mai mari salarii rămân în IT, cu o medie de 8439 lei Salariul mediu net a ajuns în iunie la 3541 lei, în creștere cu 7,4% față de iunie 2020 și cu 1,4% față de luna precedentă, cele mai mari valori fiind în continuare în în activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice), cu o medie de 8439 lei, arată datele INS.

Cele mai mici valori ale salariului rămân în hoteluri și restaurante, unde media națională este de 1926 lei.

Câștigul salarial mediu brut a fost în iunie de 5779 lei, cu 84 lei (Ă1,5%) mai mare decât în luna mai 2021.

Indicele câștigului salarial real a fost 103,3% pentru luna iunie 2021 față de aceeași perioadă a anului precedent. Indicele câștigului salarial real a fost 101,1% pentru luna iunie 2021 față de luna precedentă. Față de luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost 229,2%, cu 2,6 puncte procentuale mai mare față de cel înregistrat în luna mai 2021.­

În luna iunie 2021, în majoritatea activităților economice slariul mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanțe deosebite ori de fidelitate), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creșterile câștigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (funcție de contracte/proiecte), reluării activității anumitor agenți economici, cât și disponibilizărilor de personal cu câștiguri salariale mai mici față de medie, din unele activități economice.

Cele mai semnificative creșteri s-au înregistrat în activități de editare, cu 20,9%, și  cu 10,5-15% în telecomunicații, transporturi aeriene, fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a.

Creșteri de 5-9,5% au fost consemnate în fabricarea produselor din tutun, tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activități auxiliare pentru intermedieri financiare, activități de asigurare și fonduri de pensii, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută (cu excepția mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.

Scăderile salaiului mediu net au fost determinate de acordarea în luna precedentă de premii ocazionale, drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câștigului salarial mediu net au fost cauzate de încasările mai mici (funcție de contracte/proiecte), precum și de angajările de personal cu câștiguri salariale mai mici față de medie, în unele activități economice.

Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în extracția cărbunelui superior și inferior, cu 16,1%, respectiv cu 9,6% ȋn extracția petrolului brut și a gazelor naturale.

Salariul mediu din tranzacții imobiliare, activități de servicii anexe extracției, industria metalurgică, transporturi terestre și transporturi prin conducte, activități profesionale, științifice și tehnice, colectarea și epurarea apelor uzate s-a redus cu 1-4%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat ușoare creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în învățământ (+0,5%), respectiv în administrație publică (+0,1%). În sănătate și asistență socială, câștigul salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna precedentă (-2,0%).



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

0 comments :

Trimiteți un comentariu