Un tânăr originar din Pakistan, remarcat de grupul Warner pentru felul său special de a atrage clienții, îndemnându-i să vină la standul său dintr-o piață de pește din Londra, a reușit să ajungă pe locul al optulea în topul muzical britanic, informează lefigaro.fr.Cotidianul britanic The Guardian afirmă că viața lui Muhammad Shahid Nazir este "o poveste a imigrației din secolul al XXI-lea". Ajuns în Marea Britanie, în 2011, pentru a studia, după ce și-a lăsat în țara natală părinții, soția și copiii, pakistanezul Muhammad Shahid Nazir s-a văzut destul de repede obligat să muncească pentru a putea să trăiască și a ajuns să vândă pește în Queen's Market din Upton Park.
Shahid se distinge imediat de ceilalți comercianți de pește prin simțul lui deosebit pentru spectacol. În loc să strige din răsputeri ca toți cei din jurul său, el îi abordează pe trecători cântându-le acest slogan pe care îl repetă obsedant: "Come on ladies, come on ladies! One pound fish..." ("Veniți doamnelor, veniți doamnelor! E foarte bun, e peștele de o liră sterlină, nu e scump, e peștele la o liră sterlină!"). Totul este însoțit de o gestică studiată și de o privire înfierbântată. Amuzați, câțiva clienți l-au filmat și au postat înregistrarea pe YouTube. În doar câteva luni, "videoclipul" a generat aproape 5 milioane de vizualizări.
În luna mai, cântăreața Alesha Dixon, o vedetă din industria muzicală britanică, a interpretat piesa "One Pound Fish" în duet cu un rapper, într-o emisiune difuzată de BBC1. În iulie, la îndemnul admiratorilor săi, Shahid participă la emisiunea-concurs "X Factor". Presimțind o oportunitate, directorii casei de discuri Warner i-au propus un contract în luna noiembrie. Cântecul lansat de Shahid conține elemente din muzica dance, dar și altele inspirate de industria de la Bollywood. Sub lumina neoanelor, Shahid apare dintr-o dată, purtând un costum negru. Femei tinere și frumoase dansează în ținute sumare în spatele lui. El cântă în fața Turnului Londrei, ținând în mâini pești pe care îi agită în aer, înconjurat de bătrâni și de copii care sar pe loc. Presa britanică vede în el un nou Psy, referindu-se la acel cântăreț sud-coreean care a făcut să danseze întreaga planetă, în acest an, cu piesa lui de succes "Gangnam Style". Lansată pe 10 decembrie, piesa lui Shahid intitulată "One pound fish" ajunge după doar câteva zile pe locul al optulea în Top 40 din Marea Britanie, iar tabloidul The Sun afirmă că acest single are mari șanse să devină Nr. 1 în celebrul top britanic al vânzărilor de Crăciun.
"Întotdeauna am vrut să fiu un cântăreț de muzică pop"
Consacrarea este una nesperată pentru acest pakistanez în vârstă de 31 de ani, până ieri un necunoscut. "Oamenii au venit să mă vadă din Australia, din Statele Unite, din Canada și din toată Europa. Ei nu vin aici pentru a lucra sau pentru a face cumpărături, vin doar pentru a-l vedea pe «One Pound Fish Man»", a declarat Shahid pentru London Evening Standard. "Marea Britanie este o țară formidabilă. Toată lumea poate să își realizeze aici visurile (...) Întotdeauna am vrut să fiu un cântăreț de muzică pop. Într-o zi strigam, în următoarea zi cântam. Dumnezeu mi-a pus în cap acele cuvinte", a adăugat Shahid.
În Pakistan, familia lui este încântată. Tatăl său, care s-a opus inițial plecării lui în Anglia, este astăzi foarte fericit de felul în care au evoluat lucrurile, precizează mama cântărețului. "Țin post și mă rog pentru fiul meu, în speranța că piesa lui va ajunge pe primul loc în top", a adăugat ea. "Ne este foarte dor de el, atât mie, cât și copiilor, și vrem să mergem la Londra pentru a fi alături de el în aceste zile fericite", a spus la rândul ei Kashifa, soția lui Shahid.
În Pakistan, vizitatorii sosesc în număr mare în micul oraș Pattoki unde a locuit artistul, pentru a descărca piesa lui pe un stick USB sau pentru a cumpăra o copie cu CD-ul său. Ei nu pot să îi vadă videoclipul pe YouTube, întrucât guvernul pakistanez a blocat accesul pe acest site, după difuzarea unui film american considerat insultător la adresa profetului Mahomed.
Singura "umbră" din acest tablou fericit: potrivit cotidianului britanic The Sunday Times, Shahid ar fi anchetat de Ministerul de Interne din Marea Britanie pentru că ar fi încălcat condițiile de obținere a vizei de student, acceptând să lucreze ca vânzător de pește.
0 comments :
Trimiteți un comentariu