Primarul din Buzău, Constantin Boșcodeală, a declarat, marți, că taxele și impozitele locale nu vor fi majorate anul viitor, precizând că acestea se mențin la același nivel de cinci ani, în timp ce în Vrancea și Brăila primarii unor localități nu exclud creșterea acestora.Constantin Boșcodeală a declarat că decizia privind menținerea la același nivel a taxelor și impozitelor către bugetul local a fost luată încă de luna trecută, în cadrul unei ședințe a Consiliului Local Municipal, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Anul viitor va fi al cincilea în care care taxele și impozitele locale vor fi la fel", a precizat Constantin Boșcodeală.
În județul Vrancea, multe consilii locale nu au luat încă o decizie privind taxele și impozitele locale, însă acestea vor fi majorate acolo unde sunt menținute la același nivel de mai mulți ani.
Astfel, la Panciu, ultima majorare de taxe și impozite locale a avut loc în anul 2003, primarul spunând că dările vor fi majorate.
"O să majorăm taxele pentru că noi nu le-am mai majorat din 2003 și o să majorăm pentru că atunci când o să solicitam fonduri nu o să primim pentru că nu am adus bani la buget din taxe și impozite", a declarat primarul orașului Panciu, Ion Petre.
La Focșani, consilierii municipali au aprobat la începutul verii o decizie de menținere a taxelor și impozitelor locale la nivelul din 2012, primarul Decebal Bacinschi susținând însă că nu sunt excluse modificări.
"Noi avem o hotărâre aprobată în Consiliul Local Municipal ca taxele și impozitele locale să rămână ca în 2012, dacă apar ceva reglementări cred că o să găsim o soluție, să vedem, dar până una alta respectăm hotărărea de Consilu Local", a spus primarul din Focșani.
În județul Brăila, tendința este de a menține neschimbat nivelul taxelor și impozitelor, primarul orașului Ianca, George Chiriță, spunând că s-ar impune o reactualizare în raport cu rata inflației.
"De trei ani nu sunt modificate, nu au suferit nicio majorare, trebuiau actualizate cu indicele de inflație cum e taxa la concesiune", a spus Chiriță.
Alți primari din localități rurale susțin că brăilenii nu își pot permite o majorare a dărilor.
Săptămâna trecută, Guvernul a adoptat o hotărâre privind actualizarea taxelor și impozitelor locale cu rata inflației pe ultimii trei ani, respectiv majorarea acestora cu 16,05%.
0 comments :
Trimiteți un comentariu