Radiografia Dacia la Mioveni în era Logan: 4,6 milioane de mașini în 7 ani și livrări de piese cât două Case ale Poporului

Știrea a fost publicată marți, 4 decembrie 2012, 02:40 în categoria

Radiografia Dacia la Mioveni în era Logan: 4,6 milioane de maşini în 7 ani şi livrări de piese cât două Case ale Poporului Producția Automobile Dacia va ajunge la finele acestui an la peste 4,6 milioane de automobile produse pe platforma de la Mioveni, dintre care 2,1 milioane asamblate în uzina auto și 2,5 milioane de mașini dezasamblate (colecții CKD) exportate către celelalte fabrici unde sunt asamblate modele realizate pe platforma Logan.

Direcția Logistică Centrală a grupului Renault a exportat cele 2,5 milioane de colecții către cele 13 uzine care fabrică autoturisme sub siglele Dacia, Renault, Nissan sau Mahindra&Mahindra;, incluzând-o și pe cea din România, de la Mioveni.

Piese cât Casa Poporului

În același interval de timp, Direcția Logistică Centrală Dacia a livrat peste șase milioane de metri cubi de piese ale vehiculelor fabricate în uzinele Renault și Nissan la nivel mondial, volumul fiind de aproape trei ori mai mare decât cei 2,5 milioane de metri cubi ai Casei Poporului, cea de-a doua cea mai mare clădire din lume după Pentagon. Direcția Logistică Centrală Dacia, situată pe platforma industrială de la Mioveni, asigură atât expedierea componentelor de vehicule, către uzine ale alianței Renault-Nissan în lume, cât și pe cea a vehiculelor finite pe teritoriul României și la export, către rețeaua comercială.

Direcția Logistică Dacia gestionează peste 6.570 de piese unice necesare fabricării vehiculelor în diverse versiuni, pentru modelele Dacia, Renault și Nissan. Aceste piese sunt aprovizionate de la 492 de furnizori, din care 87 sunt din România, iar 405 se află în afara țării. Componentele vehiculelor sunt transportate în camioane pe cale rutieră și în containere pe cale feroviară și maritimă.

Cei 190 de expeditori

La nivelul anului trecut, Direcția Logistică Dacia a expediat peste 1,2 milioane de metri cubi de componente, echivalentul a 619.405 vehicule.

În plus față de activitatea de expediere piese, Direcția Logistică Centrală Dacia asigură legătura între cele două uzine instalate la Mioveni (Uzina Vehicule și Uzina Mecanica și șasiuri) și Direcția Comercială: livrarea de vehicule și piese de schimb către rețeaua comercială din România și din alte țări.

După ce ies de pe banda de montaj, vehiculele sunt instalate în parcurile de stocare de la Mioveni. Aici sunt parcurse mai multe etape de pregătire pentru livrare și sunt întocmite documentele de expediție. Apoi, în funcție de destinație, vehiculele sunt transportate pe cale rutieră, feroviară și maritimă.

Aproximativ 190 de salariați ai Direcției Logistice Dacia colaborează pentru expedierea vehiculelor către cei 79 de concesionari din România și cele 71 de destinații la export. La nivelul anului trecut au fost expediate 329.812 mașini, dintre care 299.222 la export.

Convoiul de trenuri

Mașinile au fost transportate în 28.563 camioane și 565 de trenuri. Capacitatea de încărcare a unui camion este între 6 și 10 vehicule, iar a unui tren între 200 și 300, în funcție de tipul de vehicul și de țara de destinație. Cea mai îndepărtată destinație este Noua Caledonie, pentru care transportul durează 45 de zile.

Cea mai mare piață de export a Dacia este Franța. Pe piața franceză înmatriculările Dacia au scăzut cu aproape zece procente în primele 11 luni ale acestui an potrivit datelor Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile, la 73.655 de autoturisme, în condițiile în care piața franceză a scăzut în același interval de timp cu aproape 14%, la 1,74 milioane de mașini, ce a determinat creșterea cotei de piață de la 4,04% în 2011 la 4,24% în acest an.

La nivelul lunii noiembrie Dacia a înregistrat una dintre cele mai mari scăderi din acest an, de aproape 40 de procente față de perioada similară a anului trecut, la puțin peste 6.200 de autoturisme, echivalentul a 4,3% din piața franceză.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Alecu

0 comments :

Trimiteți un comentariu