Marți, Banca Națională a comunicat o rată de schimb leu-euro mai bună decât cea din ziua precedentă. O ușoară apreciere a leului produsă într-un moment în care multe voci afirmau că a început sarabanda deprecierii. Fiindcă moneda noastră pierduse pragul de 4,33 lei pentru un euro câștigat la jumătatea lui ianuarie.Privind însă tabloul întregii luni, din prima zi bancară din acest an și până marți, vedem că de fapt leul a urcat, a coborât, iar a urcat și iar a coborât, apoi a urcat marți, desenând un spectaculos zig-zag pe piața valutară. Dovadă că piața valutară este din ce în ce mai mult un aparat performant.
Sunt și voci care strigă: "Piața valutară dă ceasul înapoi". În sensul că BNR își întețește intervențiile. În jurul acestui subiect s-au reaprins vechi dispute. Numai că nu a fost dat înapoi niciun ceas. Suntem în ianuarie 2013. Este evident că războiul psihologic de pe piața valutară întunecă multe judecăți. Căci numeroși jucători de pe piață, inclusiv bănci, au acumulat valută având în cap ideea că leul se va deprecia în prima parte a anului. Sigur, pe piață sunt și interese divergente: importatorii au nevoie de euro ca să-și aducă marfa în țară și vor un leu mai tare. Exportatorii, care aduc euro și vor să-i schimbe pe mai mulți lei, așteaptă un euro mai tare. La mijloc sunt speculatorii. Dar toți se confruntă pe piață și jocul pieței e decisiv. Cei care au de plătit împrumuturi în euro nu sunt în această piață. Ei doar suportă consecințele: riscul valutar. Mai mic în acest ianuarie. Mult mai mic.
Piața valutară și-a afirmat astfel gustul pentru mișcări imprevizibile, surprinzându-i deseori pe operatori, cu deosebire pe cei preocupați de presiunile speculative asupra monedei noastre. Totuși, mulți dintre cei ce vedeau în acest an cursul la 4,7 lei pentru un euro au schimbat repede macazul. Alții însă au rămas fideli poziției lor și au continuat să bată toba anticipând deprecieri semnificative. Război psihologic? Neînțelegere a mersului pieței valutare? Cert este că numărul celor care suferă când se întărește leul nu-i tocmai mic. În primul rând, suferă cei care au acumulat valută: euro sau dolari. Ei visează o destabilizare a leului, care le-ar aduce enorme câștiguri. Suferă, apoi, cei care în afacerile din export, încetinite din cauza crizei, nu mizează pe competitivitatea mărfurilor, ci pe curs. Ei așteaptă un euro în urcare (și, deci, un leu mai ieftin) ca să câștige din acest joc.
Mulți dintre cei cărora nu le-a ieșit jocul s-au grăbit să afirme că BNR ar fi intervenit agresiv pe piața valutară. Banca Națională nu a comentat nici într-un sens, nici în altul. A repetat, poate plictisitor, că BNR nu are o țintă de curs. Și, deci, nu intervine pentru a "fixa" un anumit nivel de curs ori pentru a apăra un anumit prag. Mai presus de orice, nu intervine pentru a schimba mișcările naturale, tendințele firești ale cursului.
Încotro merge cursul? Către punctul de împăcare al cererii cu oferta. Acest curs, ce reflectă fidel nivelurile la care băncile comerciale efectuează tranzacțiile, are și o valoare statistică, în genul indicatorilor bursieri, care să ajute economia și populația să cunoască zilnic prețul leului. Banca Națională, exercitându-și rolul prevăzut de lege, veghează ca pe piața valutară să domine loialitatea, corectitudinea și, mai cu seamă, stabilitatea.
Un "amănunt" le scapă însă multora dintre observatorii cursei leu-euro: acela că piața valutară, îndeosebi după trecerea la convertibilitatea totală a monedei noastre, a cunoscut schimbări relevante. Cu ani în urmă, cererea (de valută, desigur) o dictau importatorii. Dar oferta de valută depindea de exportatori. De prin anii 2003-2004, dar cu deosebire din 2006, oferta este determinată și de o multitudine de intrări de capital. Valuta nu mai vine doar de la exportatori sau numai din investițiile directe, ci și din investițiile de portofoliu. Așa că leul, dincolo de valoarea lui comercială, are în continuare și o valoare financiară.
0 comments :
Trimiteți un comentariu