Austeritatea este medicament și otravă pentru bolnavii Europei

Știrea a fost publicată vineri, 4 ianuarie 2013, 02:09 în categoria

Austeritatea este medicament şi otravă pentru bolnavii Europei Pentru o parte din țările de la periferia zonei euro măsurile de austeritate imple­mentate încep să aibă efectele scontate, însă pentru celelalte reprezintă un obstacol greu de trecut în calea creșterii economice.

În timp ce vicepremierul irlandez Eamon Gilmore susține că Irlanda este un model de succes al austerității și va fi unul din câștigătorii cursei de revenire din Europa, urmând să înregistreze creștere economică și să creeze noi locuri de muncă, președintele Portugaliei a cerut luarea unor măsuri urgente pentru a opri "spirala recesiunii" și a avertizat liderii Europei că actualele condiții au devenit "de nesuportat pentru societate", scrie presa internațională.

"Austeritatea fiscală duce la scăderea PIB-ului și la reducerea veniturilor fiscale. Trebuie să întrerupem acest cerc vicios", a spus președintele portughez Anibal Cavaco Silva într-un discurs public, avertizând Troica creditorilor internaționali FMI, UE și BCE că țara sa nu va putea ieși din criză atât timp cât condițiile impuse de aceasta nu sunt în interesul cetățenilor portughezi. Ca o mustrare la adresa premierului portu­ghez Pedro Passos Coelho, președin­tele a solicitat Curții Constituționale să se pronunțe în pri­vința legalității majorărilor de taxe care ur­mează să intre în vigoare în decursul acestei luni. De asemenea, preșe­dintele a ce­rut Curții Constituționale să decidă dacă "le­gea bugetului de stat pentru 2013 este con­formă cu Constituția", aceasta fiind o mă­sură neobișnuită prin care Silva se opune aus­te­rității, notează The Wall Street Journal.

În Portugalia, rata șomajului a crescut în ultimul an de la 13,7% la 16,3%, iar în rân­dul tinerilor indicatorul a ajuns la 39% chiar înainte să fie resimițit în întregime efectul austerității. Furia populației crește pe mă­sură ce se aplică terapia fiscală de șoc a Trocii, prin care se va majora impozitul pe ve­nit cu 3,4% și care va aduce o serie de suprataxe și comisioane, scopul fiind redu­ce­rea defici­tului bugetar cu 4,5% anul acesta.

Până acum, Portugalia și-a luat medi­camentul cu stoicism, fiind lăudată de liderii UE pentru îndeplinirea condițiilor cu care a venit pachetul de bailout de 78 mld. euro, scrie The Telegraph. Însă, creditorii au în­ce­put să se teamă cu privire la coeziunea so­cială care se destramă pe măsură ce rece­siunea se adâncește.

Potrivit estimărilor OCDE, economia Por­­tugaliei va scădea anul acesta cu 1,8% după declinul economic de 3,1% înregistrat anul trecut, iar datoria publică va ajunge la 133% din PIB. Pentru anul viitor, Citigroup esti­mează că PIB-ul țării se va reduce cu 4,6%.

Irlanda, elevul silitor al creditorilor

Contrar președintelui Portugaliei, vice­premierul Irlandei Eamon Gilmore este optimist și speră că țara sa va ieși anul acesta din programul de ajustare convenit cu FMI și UE și va recăpăta acces complet la piețele de finanțare.

"Este important pentru Europa să existe un câștigător. Planul nostru este să ieșim din programul de ajustare cu FMI și UE în 2013. Facem progrese. Până la sfârșitul lui 2013, vom îndeplini circa 85% din ajustările bugetare solicitate", a spus Gilmore într-un interviu acordat CNBC, adăugând că economia țării sale a revenit pe creștere, însă este un avans fragil.

Programul de bailout oferit Irlandei de Troică în decembrie 2010 presupune aju­toare financiare de până la 50 miliarde euro destinate guvernului și până la 35 miliarde euro pentru sprijinirea sectorului bancar. Programul ar trebui să se încheie în 2013.

De când a primit pachetul de bailout, economia Irlandei a crescut mai puțin decât se estima, cu doar 0,9% anul trecut, însă țara a fost lăudată de FMI pentru modul în care a implementat măsuri dure de austeritate. Oficialii instituției au afirmat că ar putea amâna unele reduceri de cheltuieli dacă avansul economic este afectat în continuare. Cu toate acestea, economia Irlandei a fost grav afectată de șomaj, care în prezent se situează la 15%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Nita

0 comments :

Trimiteți un comentariu