Bulgaria este dată constant drept exemplu de disciplină fiscală nu doar pentru Europa de Est, ci pentru întreaga zonă euro. Guvernul bulgar a majorat începând cu 1 ianuarie salariul minim lunar cu aproape 7%, la 310 leva (158 euro), același nivel ca în România, și anticipează pentru anul acesta investiții directe străine de până la 2,5 miliarde euro, cu un miliard de euro mai mult decât au intrat anul trecut în România, țară pe care Sofia o alege constant drept criteriu în raport cu care își măsoră performanțele economice. Cu toate acestea, Bulgaria rămâne cel mai sărac stat din Uniunea Europeană, dar politicienii au planuri mari, într-un an electoral.
"Bulgaria era complet falimentară la sfârșitul anului 1996 și se confrunta cu hiperinflație, care în punctul de maxim, în februarie 1997, a atins 242%, devastând băncile și țara", povestește Steve Hanke, economistul care a proiectat consiliul monetar introdus de Bulgaria în anii '90, prin care moneda națională leva a fost ancorată la început de marca germană și apoi de euro. Prin urmare, cursul levei nu fluctuează, ceea ce aduce siguranță monetară.
"Sistemul este solid ca o stâncă"
Hanke scoate de mult timp acest stat în evidență ca exemplu de disciplină fiscală. "Premiantul ar trebui să fie Bulgaria", a afirmat economistul la o emisiune BBC unde s-a discutat despre cea mai bună cale de rezolvare a problemei datoriilor uriașe pe care le au multe dintre băncile europene.
"Eram în acea vreme consilierul președintelui Stoyanov și am instalat așa-numitul consiliu monetar, reguli bancare rigide și solide, care sunt contraciclice, ceea ce înseamnă că în vremuri bune poți pune mult deoparte", a spus Hanke, subliniind că băncile din Bulgaria au la dispoziție "mult" capital și pot constitui provizioane. "Sistemul este solid ca o stâncă." Acum, acest stat nu doar că ar îndeplini criteriile pentru intrarea în uniunea monetară, dar ar fi un membru de elită, a menționat el, explicând că prin actualul sistem, mai bun decât cel al zonei euro, Bulgaria și-a păstrat suveranitatea monetară și controlul asupra politicilor monetare.
Consiliul monetar forțează statul să țină sub control cheltuielile, în condițiile în care banca centrală nu este liberă să printeze bani pentru a sprijini datoriile guvernului. De asemenea, fiecare leva are 100% acoperire în rezervele valutare ale băncii centrale, iar instituția poate contracara atacurile speculative asupra monedei naționale cumpărând leva cu euro din rezervele proprii, notează Sofia News Agency.
Pentru Hanke sistemul implementat de Bulgaria funcționează atât de bine încât respinge cu tărie renunțarea la acesta sau trecerea la euro.
"Fără consiliul monetar ar fi un dezastru total. Bulgaria are un sistem, iar acesta funcționează perfect acum. De ce ai vrea să repari ceva ce nu este stricat. Pur și simplu nu cred că Bulgaria ar trebui să fie în zona euro. Iar dacă euro se prăbușește, leva poate fi ancorată de dolar", a mai spus economistul.
Mai multe investiții străine
Stabilitatea monetară pare a fi un punct forte în atracția Bulgariei pentru capitalul străin. Investițiile directe străine au crescut de la 1,7 miliarde euro în 2011 la, probabil, două miliarde euro anul trecut. Spre comparație, în primele zece luni din 2012 investițiile atrase de România au totalizat 1,27 miliarde euro, față de 1,05 miliarde euro în perioada similară din 2011. Pentru 2013 guvernul bulgar anticipează investiții de până la 2,5 miliarde euro.
Totuși, analiștii atrag atenția că cea mai mare parte a banilor care intră în Bulgaria sunt capital rusesc și bulgăresc, venit prin intermediul unor companii înregistrate în Olanda și Elveția.
O altă îngrijorare pentru analiști este faptul că investitorii continuă să scoată din țară mai mult capital decât aduc. Cele mai atractive domenii pentru investiții străine sunt, de câțiva ani, doar industria prelucrătoare și procesatoare. Situația economică complexă, cererea internă slabă, prăbușirea pieței imobiliare și a creditului au forțat investitorii din sectorul imobiliar și cel financiar să-și regândească strategia privind Bulgaria.
Politicienii le spun bulgarilor că o duc mai bine decât românii
Dar politicienii bulgari par optimiști. De la începutul acestui an, an electoral, salariul minim lunar a fost majorat cu 20 de leva, la 310 leva (158 euro). De asemenea, pensia minimă a crescut de la 1 ianuarie de la 136 de leva (69,5 euro) la 145 de leva (74 euro) și va fi de 150 de leva (76,7 euro) începând cu 1 aprilie. În plus, politicienii au promis că prețurile gazelor naturale și ale încălzirii centrale vor scădea în primul trimestru al acestui an, ca urmare a reducerii accizelor percepute de stat.
Majorările salariale par să susțină planul guvernanților de a reduce din decalajul economic avut față de statele mai bogate din zona euro. Ministrul de finanțe bulgar Simeon Djankov susține chiar că bulgarii o duc deja mai bine decât românii, că Bulgaria a depășit deja România în funcție de venitul pe cap de locuitor și în curând va ajunge din urmă Grecia și Spania. Dar PIB-ul pe cap de locuitor al României s-a menținut constant în ultima decadă cu cel puțin 1.000 de dolari peste cel al Bulgariei. Anul trecut, indicatorul pentru România s-a situat la 8.400 dolari, față de 7.160 dolari la vecinii de la sud, potrivit datelor Băncii Mondiale.
Forintul și zlotul au fost anul trecut cei mai buni performeri de pe piața valutară
Forintul și zlotul, monedele naționale ale Ungariei și Poloniei, s-au apreciat anul trecut cu 11% în raport cu dolarul, cele mai bune rezultate dintre cele ale principalelor valute ale lumii, scrie Financia Times. Leul s-a depreciat față de moneda americană.
Analiștii explică performanța forintului și zlotului prin faptul că investitorii au dat atenție mai mare câștigului și nu factorilor fundamentali care influențează economia. În Ungaria dobânda de politică monetară este de 5,75%, iar în Polonia indicatorul se cifrează la 4,25%. În Cehia dobânda este de doar 0,05%.
De asemenea, și riscurile din aceste state s-au redus pe măsură ce s-au atenuat temerile privind criza din zona euro, ceea ce a dus la scăderea costurilor de finanțare. Randamentele obligațiunilor poloneze cu scadența la 10 ani au atins săptămâna trecută un nivel minim record. Fitch a îmbunătățit în decembrie perspectiva ratingului datoriilor Ungariei de la "negativ" la "pozitiv".
Bulgaria are de la începutul anului un salariu minim lunar cât cel din România, stat pe care-l întrece la investiții străine. Va deveni România cea mai săracă țară din UE?
Știrea a fost publicată vineri, 4 ianuarie 2013, 02:09 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu