Bancheri, economiști și profesori universitari - acestea sunt profesiile pe care le au cei mai mulți membri ai consiliilor de administrație ale companiilor de stat care au trecut prin procesul de selecție a managementului privat cu ajutorul headhunterilor.Cu toate acestea, istoria arată că rare au fost exemplele de bancheri care au avut succes și după ce au părăsit sectorul financiar și au demonstrat că pot avea performanțe notabile în business.
"În cei aproape 20 de ani de când lucrez în domeniu, am ajuns să cunosc foarte multe persoane și pot spune că bancherii nu sunt «best professionals» prin comparație cu executivii care au avut rezultate bune în domeniul industrial, de exemplu. Bancherii au avut dintotdeauna venituri mari și rezultate fără să depună la fel de mult efort spre deosebire de cei din alte industrii. De aceea, nu cred că pot avea rezultate la fel de bune în alte sectoare de business", spune directorul de HR al uneia dintre cele mai importante instituții financiare de pe plan local.
Lucian Isar (fost vicepreședinte al Bancpost), Enache Jiru (fost vicepreședinte al CEC Bank), Dan Pascariu (președintele consiliului de supraveghere al UniCredit Țiriac Bank) sau Răzvan Bădălicescu (fostul șef pe corporate al Citibank) sunt doar câțiva dintre bancherii care ocupă posturi de membri ai consiliilor de administrație în firmele de stat care au trecut prin procesul de introducere a managementului privat. Mulți bancheri au încercat, de-a lungul timpului, să migreze către mediul privat, cum a fost cazul lui Răzvan Bădălicescu, care a rezistat însă doar câteva luni în cadrul operatorului telecom RCS&RDS; ca director coordonator pe zona financiar-contabilitate. Un alt exemplu este cel al lui Bogdan Mihoc, fostul trezorier al UniCredit care a încercat să fie director financiar al Ana Holding, unde nu a stat mai mult de câteva luni.
Profesia de bancher presupune reticență în asumarea de riscuri, ceea ce poate fi de multe ori contrar a ceea ce este nevoie pentru un antreprenor sau manager de succes dintr-o corporație. Anii de criză le-au redus bancherilor oportunitățile de carieră, astfel că mulți dintre cei care își dau demisia sau sunt constrânși să plece din bancă stau luni bune pe "tușă", așteptând ca headhunterii să le găsească ceva de lucru.
"Șansele ca bancherii să aibă rezultate foarte bune în business sunt destul de reduse, pentru că ei sunt foarte specializați, nu au noțiunile generale de business. Pot avea reușite notabile în leasing sau în alte domenii din industria serviciilor financiare, dar pentru majoritatea sunt slabe șansele de reușită în alte businessuri", spune unul dintre cei mai mari headhunteri de pe piața locală.
Bancherii recrutați pentru consiliile de administrație ale companiilor de stat au fost pe shortlist-urile consultanților de la PwC, George Butunoiu și David & Baias, care formează un consorțiu mandatat de Ministerul Transporturilor pentru acest proiect pentru un tarif de 200.000 de euro. George Butunoiu, head-hunterul care a realizat interviurile cu candidații pentru aceste poziții, este recunoscut pentru recrutările pe care le-a făcut de-a lungul timpului în industria financiară, pe lista sa de clienți aflându-se instituții precum BRD-Société Générale, BCR Leasing, Deloitte, Euroins, Raiffeisen Bank, Volksbank, UniCredit Țiriac Bank, Banca Românească sau Banca Transilvania. Alături de ei, au fost recrutați și câțiva profesori universitari care au însă și activitate politică: Lucian Băluț, profesor universitar la Universitatea Maritimă din Constanța și fost președinte al PSD Constanța, precum și Cornel Panait, profesor la aceeași universitate și un candidat pentru funcția de consilier județean din partea PSD.
"Bineînțeles că bancherii sunt eligibili pentru a se afla la conducerea companiilor de stat, pentru că a fi bancher nu înseamnă să fii limitat. Bancherii buni trebuie să înțeleagă businessurile clienților înainte de a încheia contractele. În ceea ce privește numirile de profesori universitari în consiliile de administrație ale companiilor de stat, nu cred că viziunea academică ajută foarte tare în business", spune Mihaela Damian, country manager al firmei de executive search SpenglerFox.
Cine va recruta CEO "privați" pentru Romgaz, Transgaz și Nuclearelectrica
Consorțiul format din firmele de executive search Transearch și Quest Advisors vor recruta membrii pentru consiliile de administrație ale Romgaz, Transgaz și Nuclearelectrica, acestea fiind desemnate de Ministerul Economiei ca urmare a faptului că au avut oferta cu prețul cel mai scăzut.
Astfel, pentru fiecare membru în consiliul de administrație al celor trei companii, headhunterii vor primi câte 11.400 de lei (2.500 de euro), acesta fiind un tarif cu mult sub nivelul celor practicate în mediul privat, potrivit unor surse din piață. Înainte de a începe procesul de recrutare, headhunterii trebuie să mai aștepte o săptămână pentru ca în acest timp celelalte companii care participă la licitație să poată depune contestații.
Printre companiile care au depus oferta pentru recrutarea membrilor CA pentru Romgaz, Transgaz și Nuclearelectrica se află SpenglerFox, Amrop, Boyden, consorțiile PwC & George Butunoiu și Quest Advisors & Transearch.
0 comments :
Trimiteți un comentariu