Ungaria vrea să folosească rezerva valutară ca să șteargă datoriile restanțierilor la credite

Știrea a fost publicată miercuri, 6 martie 2013, 19:25 în categoria

Ungaria vrea să folosească rezerva valutară ca să şteargă datoriile restanţierilor la credite Guvernul ungar pregătește un program pentru a ajuta populația cu probleme la plata creditelor în valută prin conversia în forinți a plăților restante de mai mult de 90 de zile și ștergerea unei părți a acestor datorii, potrivit presei locale, citat de Portfolio.

Fostul ministru al Economiei Gyorgy Matolcsy, în prezent șef al băncii centrale, ar urma să susțină inițiativa folosind rezervele valutare ale instituției, scrie cotidianul local Nepszabadsag.

Mai mulți oficiali guvernamentali au declarat în ultimele zile că executivul intenționează să asigure sprijin suplimentar persoanelor cu credite în valută.

"Guvernul ungar va continua cu politica de a ajuta familiile îndatorate în monedă străină", a declarat, luni, în parlamentul de la Budapesta, premierul ungar, Viktor Orban(foto).

Următoarea rundă de ajutor al statului va viza persoanele aflate în cea mai dificilă situație, cu restanțe la plata ratelor mai mari de 90 de zile, saituație în care băncile pot executa silit garanțiile folosite la contractarea creditului.

Ministerul Economiei, condus de Mihay Varga, va începe în curând discuții cu băncile comericiale în această privință, potrivit Nepszabadsag.

În prezent, autoritatea națională pentru administrarea activelor este responsabilă de sprijinirea persoanelor cu împrumuturi în valută, dar programul nu poate fi aplicat tuturor celor cu probleme la plată.

Dacă guvernul decide o extindere a sprijinului la toate persoanele cu credite în valută, care însumează mai multe zeci de mii, programul ar putea fi considerat de Bruxelles ca ajutor de stat ilegal pentru sectorul bancar, notează Portfolio.

Potrivit publicației ungare citate, băncile ar converti în forinți datoria în valută la cursul actual și ar șterge o parte a acesteia, urmând să-și acopere din pierderi prin deduceri din taxa specială pe care sectorul bancar o plătește.

De asemenea, banca centrală s-ar putea implica, la fel ca anul trecut, când a susținut rambursarea anticipată sau refinanțarea creditelor în valută la rate preferențiale în raport cu forintul. Dacă de programul anterior au beneficiat mai ales persoanele cu venituri ridicate, în acest caz ar urma să fie ajutate cele cu dificultăți financiare.

Programul avut în vedere de guvern este similar unei inițiative de anul trecut, când creditele cu întârzieri de plată mai mari de 90 de zile au fost convertite în forinți cu un discount de 25%. Interesul pentru programul respectiv a fost redus, notează Portfolio.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Marius Oncu

0 comments :

Trimiteți un comentariu