Fondul Proprietatea a anunțat miercuri că vrea să vândă un pachet de 1,77% din acțiunile OMV Petrom, cea mai mare companie din România, pachet estimat la 445 milioane lei (102 milioane euro) la ultima cotație bursieră, și nu exclude să crească volumul de titluri în funcție de condițiile pieței.
Investitorii au reacționat vizibil la anunțul Fondului, astfel că acțiunile FP au urcat cu 1,72%, la 0,649 lei, în timp ce titlurile OMV Petrom au scăzut cu 1,17%, la 0,439 lei. Evoluția acțiunilor FP a venit pe primul rulaj din piață, de 4,9 milioane lei, în timp ce tranzacțiile cu titluri OMV Petrom au însumat 163.000 de lei.
La ora 10:20, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în creștere cu 0,76%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, se plasa cu 0,57% peste închiderea de marți.
În același timp, indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea, avansa cu 2,41%. Titlurile FP au crescut cu 1,77%, iar acțiunile celor cinci SIF-uri au înregistrat creșteri cuprinse între 2,42% și 3,27%.
Indicele extins BET-XT a urcat cu 1,21%, iar indicele extins BET-BK s-a plasat cu 1,37% peste nivelul de la finalul ședinței anterioare.
Indicele BET-XT reflectă evoluția celor mai lichide 25 de acțiuni românești, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea. BET-BK include cele mai lichide 25 de acțiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile și FP, dar și acțiunile băncii austriece Erste (EBS).
Investitorii au tranzacționat în total acțiuni de 7,4 milioane lei (1,7 milioane euro), valoare cu 27% peste rulajul de la deschiderea ședinței anterioare, de 5,8 milioane lei (1,3 milioane de euro).
Acțiunile Fondului Proprietatea au urcat cu 1,7%, iar titlurile OMV Petrom au scăzut cu 1,2%
Știrea a fost publicată miercuri, 15 mai 2013, 15:17 în categoria Fonduri Mutuale
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu