Brokerii: Presiunea pe vânzare la Petrom se va diminua

Știrea a fost publicată marți, 21 mai 2013, 04:49 în categoria

Brokerii: Presiunea pe vânzare la Petrom se va diminua Bursa de la București a scăzut în ședința de luni cu 0,15%, într-o piață unde tranzacțiile cu acțiunile OMV Petrom (SNP) și un deal cu 0,4% din titlurile SIF Muntenia (SIF4) au asigurat două treimi din rulajul de doar 20,4 milioane lei. Indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, a scăzut cu 0,1%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au plasat indicele BET-NG cu doar 0,09% sub nivelul de la închiderea de vineri. Indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a crescut cu 0,15%.

Cei doi indici extinși ai BVB, BET-XT și BET-BK, au încheiat ziua în stagnare. Indicele BET-XT reflectă evoluția celor mai lichide 25 de acțiuni românești, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea. BET-BK include cele mai lichide 25 de acțiuni de la BVB și acțiunile băncii austriece Erste (EBS).

Acțiunile OMV Petrom au înregistrat cel mai ridicat rulaj din ultimele două luni și jumătate, de 11,1 milioane lei. Cea mai mare parte a rulajului a fost asigurată de tranzacțiile din piața principală, spre deosebire de situația din ultimele șase luni, pentru care există date pe site-ul BVB, când pachete mari de acțiuni ale companiei erau transferate prin deal-uri. Titlurile companiei au încheiat ședința la 0,4098 lei, preț cu 0,17% sub nivelul de vineri.

„Volumele ridicate de acțiuni OMV Petrom tranzac­țio­nate în ultima perioadă au o strânsă legătură cu plasamentul privat realizat de Fondul Proprietatea. Discountul atractiv de peste 12% (din momentul anunțului) face ca o parte din investitorii participanți în ofertă să marcheze profiturile obținute într-un interval foarte scurt de timp. Uitându-ne în trecut, același lucru s-a întâmplat și la sfârșitul lunii noiembrie la precedentul plasament privat (când BERD a vândut 0,4% din acțiunile OMV Petrom - n.r.). Mă aștept ca presiunea pe vânzare să se diminueze în următoarea perioadă, iar prețul acțiunii să se stabilizeze în jurul pragului psihologic de 0,4 lei/acțiune“, a declarat Alexandru Pășălan, trader la firma de brokeraj NBG Securities România.

În prima oră a ședinței a fost realizat un deal de 975.000 de lei cu acțiuni OMV Petrom. Titlurile au fost transferate la prețul de 0,39 lei/titlu, cu 5% sub închiderea de vineri și, totodată, similar celui la care Fondul Proprietatea a vândut săptămâna trecută 1,11% din titlurile companiei din sectorul energetic. Investitorii au tranzacționat în total acțiuni de 20,4 milioane lei (4,7 milioane euro), rulaj cu 16% sub rulajul de vineri, de 24,4 milioane lei (5,6 milioane euro). Aproape două treimi din lichiditatea de luni au fost asigurate de titlurile OMV Petrom (11,1 milioane lei, din care un deal de 975.000 de lei) și o tranzacție negociată cu 0,4% din titlurile SIF Muntenia (2,2 milioane lei).

În ședința de luni a fost realizat un deal și cu acțiuni SIF Muntenia, de 2,2 milioane lei, la un preț cu 0,73% peste închiderea de vineri. Pe piața principală, acțiunile societății au crescut cu 1,74%, la 0,7 lei, pe un rulaj de doar 255.000 de lei. Acțiunile Fondului Proprietatea, de regulă cele mai lichide din piață, au consemnat un rulaj de 2,8 milioane lei, iar prețul a stagnat la 0,66 lei. „Piața locală a înregistrat o evoluție destul de bună în ultima perioadă. Cu siguranță, optimismul este încă prezent și pe plan local având în vedere evoluțiile din pie­țele dezvoltate. Pentru perioada următoare mă aștept la o scă­dere ușoară a volumelor tranzacționate și o evoluție la­terală (creșteri ușoare urmate de scăderi ușoare - n.red.) având în vedere apropierea lunilor de vară“, a mai spus brokerul.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Stefan Musgociu

0 comments :

Trimiteți un comentariu