Laurențiu Mihai, APMGR: Medicamentele de import fac obiectul unei strategii de promovare agresivă, coordonată de compania multinațională la nivel global

Știrea a fost publicată luni, 6 mai 2013, 23:52 în categoria

Laurenţiu Mihai, APMGR: Medicamentele de import fac obiectul unei strategii de promovare agresivă, coordonată de compania multinaţională la nivel global Laurențiu Mihai, directorul executiv al Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) spune că eficiența producătorilor români de medicamente se vede cel mai bine în volumele vândute fără prescripție, “unde factorul politic este mai puțin important”. Chiar și din punctul de vedere al totalului volumelor vândute (atât produse cu prescriptție cât și fără), podusele fabricate în România sunt lideri.

De cealaltă parte, ca șI valoare a vânzărilor,  produsele de import stau cel mai bine, arată o analiză ZF pe baza datelor firmei de cercetare IMS Health.

“Medicamentele de import fac obiectul unei strategii de promovare agresivă, coordonată de compania multinațională la nivel global. Reprezentanțele din România au ca unic obiect de activitate promovarea, dispunând de bugete consistente de la compania-mamă.», a mai spus Laurențiu Mihai.

APMGR grupează 18 companii de generice, mare parte dintre acestea având capacități de producție locale. Medicamentele generice sunt acele pastile care intră în fabricație în momentul în care expiră patentele pentru un produs originale. Timp de aproape 15 ani un medicament nou descoperit este potejat de patente pentru a permite companiei producătoare să-și recupereze investițiile în cercetare-dezvoltare. La finalul acestei perioade, orice companie îl poate produce, iar produsul rezultat se numește generic.

«Companiile producătoare de medicamente generice din România, operând cu profituri mult mai mici, sunt foarte serios afectate de sistemul fiscal și mai ales taxa de claw back, astfel că nu dispun decât de bugete mult mai mici de promovare ».

Industria locală de medicamente produce aproximativ 1.500 de generice, care au vânzări de 650 mil. euro, adică 30% din piața de medicamente.

« Medicamentul mai scump, de import, este preferat atât de medicii prescriptori, cât și de distribuitori și de farmaciști, al căror venit crește prin vinderea medicamentului mai scump », a spus Laurențiu Mihai.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana David

0 comments :

Trimiteți un comentariu