Anunțul guvernatorului BNR privind intrarea într-un „ciclu de reducere a dobânzii de politică monetară“ a luat pe toată lumea prin surprindere, iar explicațiile oficiale cred că prezintă doar parțial motivația unei astfel de decizii. Rapoartele recente ale băncilor arătau că marea majoritate a analiștilor vedeau rata neschimbată în cursul lui 2013. La prima vedere, un consens justificat, având în vedere șansele foarte mici ca inflația de sfârșit de an să se încadreze în ținta pe acest an. Ceea ce se uită însă este faptul că, de o bună bucată de vreme, deciziile de politică monetară se iau cu cel puțin un ochi privind la perspectiva evoluției cursului de schimb.Instabilitatea politică accentuată din 2012 a făcut BNR-ul să întrerupă procesul de scădere a dobânzii de politică monetară pentru a proteja moneda națională, care s-a aflat sub presiune în această perioadă. Dar iată că, acum, întregul tablou este schimbat. La nivel politic avem o calmare semnificativă a apelor, echilibrele macro sunt apărate de noul guvern, există intenția oficială de a continua acordul cu FMI, titlurile de stat românești sunt incluse în indici internaționali, consecința fiind un apetit în creștere semnificativă pentru activele românești, cu ignorarea totală a faptului că cei de la S&P; continuă să doarmă având în brațe rating-ul „junk“ (nerecomandat investițiilor) acordat României. Consecința interesului pentru titlurile de stat românești a fost scăderea dobânzilor și creșterea maturităților la care se finanțează statul român, în paralel cu creșterea presiunilor în direcția aprecierii monedei naționale. Aceste evoluții au înlăturat o mare parte din îngrijorările BNR legate de curs, cursul fiind de facto cel mai relevant mecanism de influențare a anticipațiilor inflaționiste, de fapt, mult mai relevant decât dobânda de politică monetară în sine. Însă, chiar și în aceste condiții, probabil că BNR ar fi ezitat înainte de a lua o decizie de scădere a dobânzii, ca să nu mai vorbim de improbabilitatea totală a unui anunț cu bătaie lungă legat de intrarea într-un ciclu de scădere a dobânzii. Care a fost imboldul final ce a produs acest efect?
Cred că imboldul final a fost dat de anunțul guvernatorului Băncii Centrale Europene (BCE) privind scăderea dobânzii de politică monetară cu 0,25%, în condițiile în care unii membri ai consiliului de administrație au luat în discuție inclusiv posibilitatea scăderii cu 0,50%. Mai mult, în perspectivă, se vorbește inclusiv despre varianta unei dobânzi nominal negative, care ar penaliza băncile pentru depunerile făcute la BCE.
Din punctul de vedere al BNR, acest anunț a avut două consecințe majore: una de principiu și una practică. BNR a împărtășit până acum ortodoxia și conservatorismul BCE în ceea ce privește rolul unic de garant al ținerii inflației sub control, rol pe care o bancă centrală trebuie să și-l asume. Decizia BCE pare să sugereze faptul că, în sfârșit, aceasta înțelege că, în condițiile economice actuale, o bancă centrală trebuie să își asume responsabilități și în direcția sprijinirii relansării economice. BNR pare să își regândească și ea strategia.
În al doilea rând, creșterea diferențialului de dobândă între euro și leu ar face ca presiunile în direcția aprecierii leului să crească și mai mult, amenințând competitivitatea economiei și păstrarea deficitelor externe la un nivel scăzut. Aceasta explică și de ce BNR a făcut pentru prima dată un anunț în avans care privea decizia următoarei ședințe de politică monetară, tocmai pentru a încerca să tempereze impactul pe care așteptările privind păstrarea unei dobânzi ridicate ar fi avut-o asupra leului, în sensul unei aprecieri excesive prin atragerea de noi fluxuri speculative externe.
Și cum rămâne atunci cu țintirea inflației? Trebuie spus că, în momentul de față, la nivel internațional, se ridică din ce în ce mai multe întrebări privind oportunitatea utilizării de către băncile centrale a unui regim de țintire a inflației în condițiile recesiunii economice cu care se confruntă majoritatea țărilor dezvoltate. Mai mult chiar, se consideră că o inflație de 4-5% ar trebui să fie tolerată de băncile centrale atât timp cât aceasta ar asigura reluarea creșterii economice. Desigur, nu au fost anunțate de către băncile centrale renunțări explicite la regimul oficial de țintire a inflației, dar abordările practice pe care le au unele dintre ele sugerează cel puțin o schimbare de priorități.
Și totuși, promisiunea BNR de a scădea dobânzile este o promisiune condiționată. Oficial condiționată de rezultatele din agricultură și de mersul economiei. Însă cred că este vorba de mai mult decât atât. Să nu uităm că semnarea unui nou acord cu FMI-ul încă se joacă, iar eșuarea celui existent sau inexistența unuia nou ar face să crească profilul de risc al României. De asemenea, istoria relativ recentă ne arată că, odată cu scăderea presiunilor economice, apetitul de reformă la nivel politic scade. Având în vedere toate acestea, este clar de ce BNR-ul dorește să își păstreze un spațiu de manevră.
Ca susținător de ceva timp al relaxării politicii monetare în contextul unei politici fiscale deja restrictive, nu pot decât să salut anunțul făcut de guvernatorul BNR, iar în condițiile amânării, pe bună dreptate, sine die a aderării la zona euro, nu pot decât să sper că scăderea dobânzilor în lei va fi primul pas în direcția de-euroizării economiei, un proces altminteri dificil și de durată.
0 comments :
Trimiteți un comentariu