Primele zece companii din România au în total 165.000 de angajați. Șase sunt companii de stat și patru sunt private, dar nu cu capital privat românesc.Aproape 165.000 de angajați lucrează în primele zece companii cu cei mai mulți salariați, iar evoluția efectivelor acestora de angajați din ultimii doi ani reflectă o situație dramatică valabilă pentru întreaga piață a muncii: peste 13.600 de concedieri și mai puțin de 4.000 de noi angajări.
Iar situația nu se va îmbunătăți, având în vedere că veștile din domeniul industriei (concedierile de la Oltchim sau de la ArcelorMittal Galați) umbresc o economie care se chinuie să revină pe un trend consistent de creștere.
În firmele private lucrau 4,2 milioane de angajați în 2011, anul pentru care există cele mai recente date la Registrul Comerțului, cu aproape 700.000 mai puțini decât în 2008.
Petrom, Dacia și Kaufland sunt cei mai mari angajatori privați din economie, fiind singurele companii cu capital străin care aveau mai mult de 10.000 de angajați în România în 2011. Dintre acestea, doar retailerul alimentar Kaufland a făcut câteva sute de angajări în ultimul an, Dacia încercând să își mențină un număr stabil de salariați, în timp ce Petrom a continuat procesul amplu de restructurare și a concediat mii de oameni.
„Din 2008 încoace, nu am mai văzut un investitor strategic care să atragă după sine alți furnizori mai mici sau subcontractori, de tipul Dacia, Nokia sau Ford. Într-adevăr, au mai fost investiții mici, în domeniul componentelor auto, dar tot ca furnizori pentru o companie mai mare“, spune Florin Godean, country manager al firmei care închiriază muncă temporară Adecco România, o companie cu afaceri de peste 41 mil. euro anul trecut.
Investiția Renault în România a generat crearea a peste 100.000 de angajați care depind direct și indirect de businessul companiei în România, aceștia fiind furnizori sau parteneri din rețeaua comercială, potrivit lui Radu Mavrodin, directorul de HR al Renault pentru regiunea Euromed.
„Reluarea angajărilor de către companiile private ar fi cu siguranță un semnal al redresării economiei, însă din păcate nu se resimte o revenire. Și în 2013 există aceeași stagnare din 2012 și din 2011, în continuare vor fi momente dificile pentru economie“, a spus Mavrodin.
În 2011, ultimul an pentru care există statistici oficiale, cele mai multe concedieri au fost făcute de către firma de transport și administrare de cash G4S Cash Solutions, care a concediat 2.700 de salariați în 2011 față de 2010. Cele mai multe angajări au fost făcute în același an de producătorul de componente auto Delphi Packard, care și-a crescut numărul de angajați cu mai bine de o treime în plin an de criză, ajungând la un efectiv de 9.800 de angajați în România în 2011.
În timp ce mediul privat a fost nevoit să renunțe, din nevoia de reducere de costuri, la aproape 700.000 de angajați, din sectorul bugetar au „dispărut“ doar 200.000 de salariați din 2008 până în prezent.
0 comments :
Trimiteți un comentariu