Infrastructura precară rămâne principala problemă a României în fața investitorilor din industria auto, dar țara este competitivă cu destinațiile din vest din punct de vedere al costurilor cu forța de muncă, consideră Christian von Albrichsfeld, directorul general al Continental Automotive România.
“Văd în România o locație atractivă pentru investiții, în special în industria auto. Dar trebuie rezolvate problemele stabilității, credibilității, birocrației care ar trebui să fie mai mică. Trebuie să dăm oamenilor o speranță în ceea ce privește educația și sănătatea” , a declarat managerul în cadrul evenimentului “Cheie, contact, sales-Cum relansăm industria auto din România”, organizat de Ziarul Financiar.
De asemenea, Albrichsfeld spune că este greu să reții angajații în România, iar marea majoritatea a celor care pleacă în străinătate nu se mai îndreaptă către țări ca Italia și Spania, care au probleme economice, ci către vestul Germaniei.
“Nu doar medicii pleacă din România, ci în general oamenii înalt calificațI pleacă”, spune Albrichsfeld.
Albrichsfeld, Continental Automotive: Este greu să ținem oamenii în România
Știrea a fost publicată marți, 4 iunie 2013, 14:19 în categoria Auto
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu