Orice bonus la final de contract, la stat sau la privat, impozitat cu 85%

Știrea a fost publicată marți, 11 iunie 2013, 01:33 în categoria

Orice bonus la final de contract, la stat sau la privat, impozitat cu 85% Guvernul a decis impozitarea cu 85% a oricăror „salarii/ indemnizații/ sume compensatorii“ acordate membrilor consiliilor de administrație și consiliilor de conducere cu ocazia încetării contractului de muncă.

Prevederea se aplică atât pentru autorități, cât și pentru companii și bănci de stat sau private.

Impozitul de 85% a fost introdus prin Ordonanța de Urgență numărul 55/2013 publicată joi, 6 iunie, în Monitorul Oficial, prin derogare de la articolul 43 din Codul fiscal care stabilește cota de impozit de 16%.

„Prin această ordonanță guvernul a decis să impoziteze tot, indiferent că salariile compensatorii sunt încasate de conducătorii companiilor de stat, private și autorități de supraveghere“, a spus Gabrel Biriș, partener al firmei de avocatură și consultanță fiscală Biriș Goran.

Impozitarea cu 85% este o măsură-șoc și vine în condițiile în care foștii șefi ai comisiilor de supraveghere a piețelor financiare au încasat între 300.000 și 600.000 de euro plăți compensatorii. Nu este clar dacă prevederea este aplicabilă retroactiv chiar pentru cei care au încasat acești bani.

PreȘedintele CSA avea un salariu lunar de 40.000 euro, în timp ce salariul președintelui CNVM era de 20.000 euro/lună.

Nu este clar dacă impozitul de 85% li se va aplica acestora având în vedere că unii dintre aceștia și-au încasat deja plățile compensatorii uriașe.

Premierul Victor Ponta a declarat că are în plan să introducă un impozit de 85% pentru plățile încasate de condu­că­torii comisiilor de supraveghere, numind această taxă „un impozit pe obrazul gros“. Însă forma în care a fost publicată ordonața de urgență în Monitorul Oficial aplică impozitul de 85% pentru toți membrii consiliilor de administrație, indiferent că aceștia lucrează la stat, la o companie privată sau la o autoritate de supraveghere.

În mediul privat, plățile compensatorii pot ajunge și la câteva milioane de euro. În 2009, managerii care au părăsit compania A&D; Pharma, printre cei mai mari jucători de pe piața farmaceutică locală, au primit bonusuri de exit de peste 1,8 mil. euro, sumă care a inclus atât plățile către manageri de top, directori non-executivi, cât și manageri financiari care au părăsit compania.

Introducerea acestui impozit are loc în condițiile în care UE a pornit cea mai agresivă ofensivă împotriva exceselor bancherilor, parlamentarii europeni și guvernele stabilind un acord prin care bonusurile anga­jaților băncilor sunt limitate la cel mult dublul salariului fix. Decizia UE s-a luat după ce băncile au fost salvate de state de la faliment.

„În opinia noastră, măsura este discriminatorie, faptul că trebuie reduse chel­tuielile nu justifică faptul ca aceste chel­tuieli să fie suportate de o singură categorie și anume salariații cu func­ții de conducere. O a doua obser­va­ție vizează creșterea considerabilă a costurilor concedierilor persoanelor cu funcții de conducere. Pe viitor, încetarea contractului prin acordul părților, cu o contraprestație din partea angajatorului, va fi exorbitant de scumpă și va conduce la creșterea tensiunilor în interiorul compani­ilor“, a spus Costel Gîlcă, managing part­ner al firmei de avocatură SCPA Gîlcă & Vasiliu.

Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 11.06.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Pricop

0 comments :

Trimiteți un comentariu