Astăzi, în România, se înmulțesc vocile care rostesc răspicat un verdict: „Nu mai e o soluție trecerea la euro!“…Așa să fie? Și atunci de ce, acum câțiva ani, erau românii atât de preocupați de schimbarea leului cu moneda unică europeană? Desigur, această preocupare avea o rațiune. Imediat după 22 decembrie ’89, la cumpăna istoriei, viața ne-a învățat să alergăm după valută. Înțeleseserăm că valuta forte, atunci ca de altfel și acum, are rol de „cheie universală“: deschidea orice fel de ușă. Iar societatea românească, în drumul spre o altă condiție economică, avea în față o mulțime de uși încuiate. Aveam nevoie de dolari pentru importurile de resurse energetice, de materii prime, de tehnologii avansate, chiar și de alimente. De dolari avea nevoie și Banca Națională, pentru a-și reîntregi rezervele internaționale în absența cărora convertibilitatea leului nu ar fi fost mai mult decât un vis.
O vreme, imediat după decembrie ’89, ochii noștri au privit numai spre dolari. Mai întâi, societatea românească a operat cu două feluri de dolari: unul „ieftin“ și altul „scump“. Dolarul ieftin, de 60 de lei, era folosit pentru importurile așa-numite esențiale. Mai bine de 80% din totalul importurilor (energie, materii prime, tehnologii, furaje, alimente de bază) beneficiau de dolari de 60 de lei. Dolarul scump, ce se tot scumpea, circula pe o piață socotită periferică. Dar liberă. Importurile de bunuri de consum se făceau la prețul de piață al dolarului. Și tot la preț de piață erau procurați dolarii de care avea nevoie populația, fie pentru călătorii în străinătate sau diferite mici afaceri, fie pentru a-și preschimba leii într-o valută sigură.
Abia unificarea cursurilor a limpezit apele. Inițial, au fost făcute operațiuni cu dolari de 180 de lei. A fost prețul unic de… pornire. Pentru că prețul dolarului a început să fie calculat zilnic pe piața valutară. Rezultând din „împăcarea“ cererii și ofertei de valută. Cererea – extrem de mare – reprezenta cu deosebire necesarul de dolari pentru importuri. Oferta însă – restrânsă – se constituia la nivelul disponibilului de dolari asigurat de exportatori.
Au fost timpuri grele. Ani la rând, când se apropia iarna, începea panica. Veneau vapoarele cu păcură în portul Constanța și nu descărcau marfa fiindcă nu aveam cu ce să plătim. Era penurie de valută. Telefoanele din bănci se înroșeau. Erau solicitate împrumuturi de pe piața externă: de 50 sau de 100 de milioane de dolari. Împrumuturile de la FMI erau așteptate ca pâinea caldă. Toată nebunia asta a durat mult timp.
Apoi, au fost făcuți pași noi. Mai întâi a avansat liberalizarea cursului valutar. După care a urmat convertibilitatea de cont curent a leului. A fost deschisă piața. A început să vină capital. Banca Națională și-a făcut rezervă cumpărând valută de pe piața internă. La început dolari, pe urmă euro. Treptat, s-a ajuns la un proces de însănătoșire a monedei naționale. A fost desăvârșită convertibilitatea de cont curent a leului, principalul avantaj fiind creșterea de câteva ori a rezervei valutare. De peste granițe, an de an – între 2004 și 2008 – valuta venea în valuri. În jur de 20 de miliarde de euro anual. Mai cu seamă după ce, în septembrie 2006, România a desăvârșit liberalizarea contului de capital, proces ce a deschis drumul intrării țării în Uniunea Europeană. Totodată, au fost stabilizate piețele monetară și valutară.
Valuta, într-o bună măsură, ne-a fost de folos. Economia a luat avânt. PIB-ul a crescut ani la rând. Inflația a fost adusă sub control, chiar dacă, comparativ cu alte țări, continua să fie mare. Multe lucruri începuseră să se schimbe în țară. În toamna lui 2008 s-a rupt însă filmul. Criza globală a redus fluxul de bani. Băncile au încetinit creditarea. Creșterea economică și-a redus viteza.
Nevoia de valută a fost o mare lecție. Când societatea românească a înțeles că euro ar putea fi propria noastră valută, a îmbrățișat proiectul. Criza însă – pe fondul pierderilor de teren ale monedei euro – a produs o mare descurajare. Dar crizele vin și trec.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 31.07.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu