Trendul de scădere a inflației se va relua din această lună, iar rata anuală va începe să coboare într-un ritm mai accelerat astfel încât în perioada septembrie-octombrie să reintre în intervalul de variație de plus/minus un punct procentual în jurul țintei de 2,5% stabilite pentru anul acesta, potrivit estimărilor BNR.Pe baza acestora a fost luată astăzi decizia de reducere a dobânzii-cheie la 5% - un minim istoric pentru dobânda de referință la lei.
De asemenea, BNR apreciază că deficitul de cerere va susține trendul descendent al inflației de bază CORE2 (care exclude prețurile volatile frcute, legume, ouă, combustibili).
În urma deciziei de politică monetară de astăzi băncile vor putea lua credite de urgență (Lombard) de la BNR la o dobândă de 8% pe an. La operațiunile săptămânale repo injecțiile de lichiditate se vor realiza la noua dobândă-cheie de 5% pe an. Comunicatul consiliului de administrație al BNR menționează continuarea gestionării adecvate a lichidității din sistemul bancar.
BNR reușise deja în ultimele luni să imprime o tendință de scădere a randamentelor la titlurile de stat și a dobânzilor interbancare ROBOR, însă aceasta s-a reflectat prea puțin și în prețurile creditelor în lei. Banca centrală constată că creditarea în moneda națională a stagnat, iar creditul privat în valută a scăzut cu 4,1%.
0 comments :
Trimiteți un comentariu