Cine este primul manager privat la stat care renunță la salariul de 4.000 de euro pe lună

Știrea a fost publicată sâmbătă, 27 iulie 2013, 12:00 în categoria

Cine este primul manager privat la stat care renunţă la salariul de 4.000 de euro pe lună Octavian Bădescu, șeful direcției de servicii express din cadrul Poștei, numit la conducere în mai anul acesta și care vine din mediul privat, spune că a cerut consiliului de administrație reducerea la minimum a părții fixe a remunerației sale lunare, la 1 euro, de la 4.000 de euro cât era în contractul de mandat. El este primul manager privat de la o companie de stat care vine cu o astfel de propunere, de-a încasa un salariu minim până la redresarea departamentului pe care îl conduce.

„Sunt dispus să îmi pun restul de 3.999 euro în întregime în mâinile echipei cu care lucrez. Am deplină încredere în ei. Nu poți realiza nimic singur. De rezultatele eforturilor lor va depinde dacă voi avea și vreo recompensă de ordin material pentru munca depusă aici și am convingerea ca acești colegi vor face tot ceea ce le stă în putință ca să ne atingem împreună obiectivele“, a spus Bădescu.

Octavian Bădescu are 37 de ani, este antreprenor, absolvent al Academiei de Studii Economice din București, Facultatea de Contabilitate / Analiză Financiară. După studenție, Bădescu a predat Finanțe, Marketing și Managementul Organizațiilor la o școală postliceală, conform informațiilor de pe blogul său personal.

Din anul 2000, Octavian Bădescu a intrat în domeniul curieratului angajându-se ca agent de vânzări și parcurgând toate etapele acestei cariere. În 2007 a pus bazele companiei de curierat Sameday Courier, cu afaceri de un milion de euro, din care a ieșit recent. În același timp, Bădescu este vicepreședintele Asociației Operatorilor de Curierat din România, organizație fondată de el împreună cu alți jucători importanți din piață.

De-a lungul timpului, șeful direcției de servicii express din cadrul Poștei a fost implicat ca antreprenor și în alte proiecte de nișă din domeniul curieratului, al marketingului direct sau al cercetării de piață la firme precum Alo Curier, Dropmail & Sampling, More Results Marketing, Retailplus Eastern Europe.

Proiectul Retailplus, fondat de Bădescu în 2008, se extinsese regional în Balcani și a fost vândut în 2012 către un lider mondial în domeniu, AC Nielsen, conform aceleași surse.

Alte proiecte în care antreprenorul român mai este implicat sunt din zona magazinelor online (flori, carduri cadou). Octavian Bădescu investește pe bursele din România și din SUA.

Bădescu este pasionat de politică și de implicare socială, motiv pentru care a ales să fie o voce publică pe internet prin intermediul blogului personal sau prin articole scrise în anumite publicații.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mirabela Tiron

0 comments :

Trimiteți un comentariu