Sorin Chinde, „creierul operațional“ și directorul general al companiei Grup Feroviar Român (GFR), a ieșit pentru prima oară în public la conferința Mediafax Talks about Transport&Logistics;, după ce firma pe care o conduce a câștigat licitația pentru preluarea a 51% din acțiunile CFR Marfă.El a afirmat că primul obiectiv pe care noul acționar majoritar îl are este eficientizarea transportatorului feroviar de marfă CFR Marfă, astfel încât acesta să nu mai fie o gaură neagră a economiei.
„Noi reunim trei operatori feroviari în trei țări, România, Ungaria, Bulgaria, patru fabrici de material rulant și reparații. Avem 9.000 de salariați. (...) Nu privim CFR Marfă ca pe un trofeu. CFR Marfă este o companie unde se regăsesc alți 11.000 de salariați, care au destinele lor, asupra cărora trebuie să avem grijă“, a spus Chinde.
El a mai afirmat că cel mai probabil, contractul prin care Grup Feroviar Român preia 51% din CFR Marfă va fi semnat săptămâna aceasta.
Sorin Chinde a lucrat ca director comercial în cadrul CFR Marfă, iar în 2005 a schimbat tabăra, trecând la competitorul Grup Feroviar Român, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica. Chinde este practic „creierul operațional“ al Grup Feroviar Român, fiind responsabil de strategia companiei.
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 01.07.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu