Afacerile din comerțul cu amănuntul au scăzut în primul semestru

Știrea a fost publicată vineri, 2 august 2013, 14:03 în categoria

Afacerile din comerţul cu amănuntul au scăzut în primul semestru Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul, cu excepția vânzărilor de autovehicule și motociclete, a scăzut în primul semestru, față de aceeași perioadă din 2012, atât ca serie brută față cât și  ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și sezonalitate, cu 1,1%, respectiv 0,4%.

Evoluția a fost influențată de scăderea comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (cu 6,5%, serie brută), și de creșterile consemnate la produsele nealimentare (1,2%) și la produsele alimentare, băuturi și tutun (0,2%), potrivit datelor anunțate vineri de Institutul Național de Statistică.

În luna iunie, față de mai, cifra de afaceri pentru comerțul cu amănuntul, cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete, a scăzut ca serie brută cu 0,9%, iar ca serie ajustată a stagnat.

Față de iunie 2012 indicatorii sunt mai mici cu 4,2%, respectiv 2,3%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Emil Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu