Cât timp mai poate rezista România cu această anomalie economică: mai mulți pensionari decât salariați

Dezindustrializarea și pierderea locurilor de muncă din ultimii 20 de ani au provocat anomalia unei economii și a unei societăți în care numărul pensionarilor este mai mare decât cel al salariaților și care nu poate funcționa altfel decât pe deficit.

Statisticile privind structura actuală a populației României ilustrează cea mai vulnerabilă fracție a economiei românești: numărul de salariați / numărul de pensionari. De 15 ani, numărul sala­riaților, plătitorii de taxe care alimentează și bugetul fondului public de pensii, este mai mic decât numărul de pensionari.

În 1990 erau 8,1 milioane de salariați și 3,5 milioane de pensionari. Situația s-a schimbat dramatic în 2012, când 4,3 milioane de angajați plăteau contribuții pentru 5,3 milioane de pensionari. Analiștii economici susțin că aceasta este cea mai gravă anomalie a economiei și a societății românești.

„În ritmul actual, cred că în mai puțin de zece ani, în România nu se vor mai putea plăti pensiile și va trebui să se împrumute. Am decăzut din punct de vedere economic atât de mult, încât nu trebuie să ne așteptăm la vreun miracol, cu cât trece timpul, cu atât va fi mai costisitor“, este de părere profesorul universitar Mircea Coșea, care a fost membru al partidelor politice PDSR (până în 1997) și apoi al PNL (până în 2007).

El a adăugat că numărul de pensionari a crescut foarte mult și ca urmare a unor măsuri politice greșite luate după 1990, pentru că, în loc ca marile întreprinderi de stat să se restructureze prin disponibilizări, partidele politice au preferat alternativa pensionărilor anticipate pentru a evita mișcările sociale și pierderea de voturi.

Dezindustrializarea a contribuit la în­jumătățirea numărului de salariați din economie în ultimii 23 de ani. Cel mai „vizibil“ exemplu este cel al combinatului siderurgic Arcelor Mittal (fostul Sidex), care avea 27.000 de angajați în anul 2000 și care a rămas cu mai puțin de 8.000 de angajați la finele anului trecut, iar majoritatea restructurărilor au fost făcute prin ieșirea la pensie.

Deficitul la fondul de pen­sii s-a apropiat de 3 miliarde de euro anul trecut, șoma­jul este în creș­tere de la în­ce­pu­tul anului, iar numărul de salariați crește cu un ritm nesemni­fi­cativ, având în vedere că eco­no­mia mai are de recuperat peste 500.000 – 600.000 de joburi pierdute în criză.

„Este clar că nu e sustenabil acest model, iar aceasta este problema struc­tu­rală cea mai gravă a economiei ro­mâ­nești și a sistemului de protecție socială. La bugetul general consolidat sunt pu­țini care contribuie – 4,3 milioane de sala­riați – la o populație activă de aproa­pe 10 milioane de persoane. Iar pe zona de ieșiri, din buget se alocă cheltuieli so­ciale mult mai mari decât își permite bugetul de pensii să plătească, din cauză că sunt foarte mulți pensionari“, a explicat profesorul Marian Preda, decanul Facultății de Sociologie din cadrul Universității din București.

Dacă în 1998, primul an în care nu­mă­rul de pensionari a fost mai mare decât nu­mărul de salariați, situația era cât de cât echitabilă (5,3 mil. angajați cores­pun­deau unui număr de 5,5 mil. pen­sionari), între timp situația s-a în­rău­tă­țit, în 2012 nu­mărul de pensionari depășind cu 1,2 mi­lioane de persoane numărul de angajați.

„Evident că într-o economie în care ra­portul pensionari/angajați este supra­uni­tar, presiunea pe buget este mult mai ridicată. La noi, acest raport a oscilat în jur de 1,3 de câțiva ani buni, iar efectele se resimt puternic la nivelul bugetului CASS, de exemplu. O ase­me­nea eco­no­mie funcționează mereu sub ame­nin­ța­rea unor creșteri de taxe, de multe ori aplicate ad-hoc, pentru echili­bra­rea deficitelor diverselor bugete (pensii, sănătate etc.) în cazul în care eco­nomia este supusă unor șocuri nega­tive“, ex­pli­că analistul economic Lau­rian Lungu, Ma­naging Partner al firmei de consul­tanță Macroanalitica și consultant la Petrom.

Mediul privat plătește impozite, statul plătește campanii electorale

Incapacitatea de a crea locuri de mun­că în economie este cauzată de fap­tul că nu există o strategie pe termen lung în acest sens, mai spune profesorul Coșea.

„Deși în România se promovează ide­ea că economia de piață și demo­cra­ția sprijină mediul privat, acest lucru nu este adevărat. Mediul privat este cadrul de bătaie al tuturor taxelor și impo­zi­telor, în timp ce sectorul public a rămas un mijloc de finanțare a partidelor poli­tice aflate la putere. Campaniile elec­torale costisi­toa­re au dus Oltchimul și CFR Marfă în situația de astăzi“, a mai spus Coșea. El a adăugat că toate guver­nele, indiferent de apartenența politică, se tem să ia măsuri de restructurare a sec­torului public, pen­tru că acestea gene­rează mișcări sociale și pierderi de vo­turi. De aceea, spune el, s-a promovat o politică a gestionării statului de către clientela politică.

„Trebuie o nouă viziune de guver­nar­e, pe termen lung, un plan de care să se țină toți pre­șe­dinții și toate guvernele, indiferent din ce partide fac parte. Iar în­cura­jarea cre­ării de locuri de muncă, pro­ces care cere mult timp, să înceapă prin reducerea fisca­lității pe forța de mun­că, prin spriji­ni­rea marketingului inter­național al com­paniilor românești de export, prin re­orientarea comerțului exte­rior spre sta­te care nu sunt membre ale UE și prin schimbarea atitudinii față de ser­viciile vitale ale unei societăți: învăță­mânt și sănătate“, a completat Coșea. De ase­me­nea, o creștere a productivi­tă­ții mun­cii poate conduce la un sistem func­țional în care să existe mai puțini sala­riați, însă câtă vreme majoritatea jobu­rilor din eco­nomie nu creează bu­nuri și servicii care să aducă valoare adă­u­gată mare, acest lucru nu este posibil.

Mulți pensionari ar fi putut munci încă

România se confruntă în prezent cu două evoluții demografice îngrijo­ră­toare – scăderea numărului de locuitori și îmbătrânirea acestora. Principalele cauze sunt migrația externă, deter­mi­nată la rândul ei de dificultățile econo­mice ale tranziției, și sporul natural ne­gativ de după 1990, spune Eugen Sinca, analistul-șef al BCR, cea mai mare bancă locală.

„În lipsa unei inversări de trend, este de așteptat o creștere a presiunii asu­pra sistemului public de pensii și de sănătate în jurul anului 2035, când vor ieși la pensie generațiile născute în pe­rioada 1967 – 1970, ani cu o evoluție ati­pică a numărului de nașteri datorită po­li­ticii de partid din acea vreme“, adaugă Sinca.

Într-o cercetare statistică a INS pe 2012, datele arată că peste 1,1 milioane de pensionari din sistemul de asigurări sociale de stat aveau sub 65 de ani, aceștia fiind încadrați la pensionarii din categoria limită de vârstă (cu stagiu complet/incomplet de cotizare), cu pensie anticipată sau cu pensie antici­pată parțial. Tot pensionari sub vârsta de 65 de ani sunt peste 769 de persoane care intră în categoria pensionărilor de invaliditate.

„Încă sunt foarte mulți pensionari tineri, care ar mai fi putut să muncească. Însă nu este aceasta cea mai mare pro­blemă, pentru că aceștia ar fi ajuns la un mo­ment dat la vârsta de pensionare. În rea­litate, marea problemă este că siste­mul de pensii a fost folosit de guverne ca o supapă pentru lipsa de locuri de mun­că din economie“, a mai explicat pro­fesorul Preda.

Creșterea numărului de pensionari este o problemă cu care se confruntă și alte state europene care au avut regi­muri comuniste, însă o problemă ma­joră la noi este și cea a ratei de colec­tare a veniturilor la bugetul general con­solidat ca pondere din PIB.

„La noi, rata de colectare a veni­tu­rilor la bugetul consolidat este de 30-31% din PIB, în timp ce în alte state este de 45% din PIB, deci statul are foarte pu­țini bani la dispoziție. În statele din vest, un raport de 0,6 pensionari la un salariat este deja considerat îngri­jorător“, a adăugat profesorul Preda.

Ce soluții ar putea ameliora situația

Analistul-șef al BCR spune că evo­lu­ția raportului dintre numărul de pen­sionari și numărul de salariați arată necesitatea continuării reformei siste­mu­lui privat de pensii, pentru asigurarea unui venit „decent“ la bătrânețe, și a im­ple­mentării unei reforme a sistemului pu­blic de sănătate, pentru creșterea cali­tății serviciilor oferite.

„Scăderea populației și îmbătrâ­ni­rea sa produc trei efecte economice ma­jore – re­ducerea creșterii economice prin afec­ta­rea contribuției forței de mun­că, creș­terea presiunii asupra buge­tului de stat și afec­tarea economisirii in­terne, deci men­țin­erea dependenței de capitalul străin. O primă consecință ar fi aceea că stimu­la­rea creșterii economice se va putea face mai mult prin creșterea productivității, mai puțin prin creșterea capitalului și foarte puțin sau deloc prin creșterea for­ței de muncă“, a spus Sinca. El a adăugat că eliminarea zonelor de ineficiență din energie și transporturi pe termen scurt și creșterea cheltuielilor de cer­cetare-dezvoltare pentru trecerea la o economie high-tech pe termen lung pot contribui la menținerea unei creșteri economice medii de 3-4% în urmă­toa­rele decenii.

Profesorul Marian Preda spune că, la numărul actual de pensionari, ar fi trebuit să existe 7 - 8 milioane de sala­riați plătitori de taxe, însă pentru a se crea lo­curi de muncă tre­buie alocați bani de la buget pentru investiții.

„Este un cerc vi­cios, pentru că dacă se alocă bani pentru acoperirea deficitului la pensii, nu mai sunt bani pentru investiții și nu se creează joburi.

Singura soluție viabilă pe termen scurt și mediu este ca, atâta vreme cât nu mai sunt bani pentru investiții, să se în­cer­ce o absorbție cât mai mare a fon­du­rilor europene, singura cale de a reporni mo­torul economiei. O altă soluție ar pu­tea fi creșterea treptată a vârstei de pen­sionare, mai ales la femei“, a mai spus el.

Soluțiile pentru rezolvarea acestei situa­ții trebuie să aibă o viziune pe ter­men lung, mai ales că proiecția demo­gra­fică este nefavorabilă, iar, în cazul în care lucrurile rămân neschimbate, aceas­tă situație se va deteriora peste zece ani.

„Ideea centrală este de a crește cali­ta­tea serviciilor publice. Pe moment, popu­lația percepe această calitate ca fiind mult sub nivelul contravalorii ta­xelor plătite pentru aceste servicii. O schim­bare a acestei percepții va duce la creș­terea numărului de angajați în eco­no­mie, fie a celor care revin din afară, fie a celor care pe moment lucrează în eco­nomia informală. Desigur, există și alte soluții suplimentare cum ar fi priva­tizarea unor părți ale unor servicii pu­blice. Sau o imigrație crescută“, crede analis­tul economic Laurian Lungu.

O altă soluție ar putea fi o schim­bare a comportamentului de economi­sire al populației.

„În cazul României, se remarcă pre­ferința populației pentru active neli­chi­de de tipul acțiunilor necotate. Acestea de­țin 47% din totalul activelor finan­ciare ale românilor, față de 16% în Po­lonia și 5% în Germania. Procesul de eco­nomisire și investire a populației tre­buie orientat spre active a căror valoare este cunoscută în orice moment, pentru creșterea predictibilității veniturilor la bătrânețe“, mai spune Eugen Sinca de la BCR.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.08.2013

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adelina Mihai