Compania de echipamente sport Eddie Bauer a lansat un cort "verde" care oferă electricitate în natură

Știrea a fost publicată sâmbătă, 3 august 2013, 19:15 în categoria

Compania de echipamente sport Eddie Bauer a lansat un cort 'verde' care oferă electricitate în natură Compania americană de echipamente sportive Eddie Bauer a lansat în colaborare cu Goal Zero un cort care se alimentează cu „energie verde” oferind posibilitatea folosirii energiei electrice în natură, scrie Mashable.

Cortul Katabatic este confecționat dintr-un material special care absoarbe energie solară pe care o transferă la o priză instalată în interior.

„Tehnologia joacă un rol important pentru noi atunci când petrecem timp în natură. Ne permite să distribuim locația unde ne aflăm și fotografii prietenilor și familiei. Lighthouse 250 și cortul Katabatic 2 furnizează lumină și curent electric pentru a putea profita de tehnologie în cele mai izolate locații”, a spus Joe Atkin, președinte și CEO Goal Zero.

Cortul are o înălțime de 2,3 metri și o suprafață 3,3 metri pătrați, cântărind 3,6 kilograme. Firele integrate în căptușeală transferă energia din acoperiș către o baterie în care poate fi stocată sau direct către un dispozitiv USB sau către o interfață comună.

Prețul unui cort Katabatic ajunge la 800 de dolari.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Octavian Calei

0 comments :

Trimiteți un comentariu