Decizie-șoc: ASE scoate examenul de admitere din toamnă

Știrea a fost publicată joi, 1 august 2013, 22:12 în categoria

Decizie-şoc: ASE scoate examenul de admitere din toamnă Peste 1.800 de locuri la buget și taxă sunt scoase la concurs în sesiunea din toamnă a examenului de admitere din cadrul Academiei de Studii Economice din București (ASE), după ce concurența în sesiunea de vară a fost de un candidat la două locuri. În sesiunea din iulie, pentru cele 5.000 de locuri scoase la concurs s-au înscris aproximativ 3.000 de candidați care au susținut examen scris.

Noua serie de candidați care se va înscrie în toamnă pentru unul dintre locurile rămase neocupate nu va mai da examen, chiar și pentru a intra la buget, conducerea insti­tuției hotărând ca selecția acestora să se facă numai pe baza mediei de la bacalau­reat.

„Având în vedere că după un examen de baca­laureat, destul de greu de altfel, foarte mulți tineri au preferat să se înscrie la programe similare unde s-a intrat doar pe baza mediei de la bacalaureat, ni s-a părut firesc să abordăm aceeași strategie. Noi am aplicat filtrul calității în prima sesiune și în proporție de 80% am și reușit să ocupăm locurile de la buget. Acum, trebuie menționat și faptul că bacalaureatul este la rândul său un filtru bun în condițiile în care populația școlară a scăzut“, spune rectorul ASE Pavel Năstase. El chiar ia în considerare  - pentru ca anul viitor ASE să nu se mai confrunte cu o nouă criză de candidați - eliminarea, din nou, a examenului de admitere, situație care ar putea crește interesul tinerilor pentru Academia de Studii Economice. Totuși, această „vestă de salvare” ar intra în contradicție cu obiectivele setate în planul de manage­ment pe care Pavel Năstase și l-a asumat la preluarea mandatului în 2012.

„În urmă cu zece ani erau cinci candidați pe un loc și trebuie să găsim o so­luție pentru a redresa si­tuația. Sigur, vom lua o decizie în septembrie, după a doua sesiune de ad­mitere, dar cred că ar trebui luată în calcul și ideea renunțării la examen. În străinătate nu există examene de admitere la facultate, ci admitere pe baza unui interviu și a unui dosar. În condițiile în care examenele din anii de studiu ar fi riguroase, este clar că cei care nu sunt pregătiți nu vor termina facultatea. Și noi nu putem oferi educație fără a avea resurse, care vin parțial și de la studenți“, explică el.

În opinia sa, la această criză de candidați a contribuit și situația economică dificilă, care a afectat în special în sectorul financiar și, implicit, și locurile de muncă disponibile.

Criză de candidați și la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca

Un număr de 719 locuri bugetate rămase neocupate după sesiunea din iulie vor fi scoase la concurs pentru admiterea din luna septembrie la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, unde doar trei facultăți au avut locurile ocupate în totalitate.

br {mso-data-placement:same-cell;}

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 02.08.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Corina Mirea

0 comments :

Trimiteți un comentariu