Asigurătorii din UNSAR au pus deoparte 476 mil. euro pentru despăgubiri

Știrea a fost publicată joi, 19 septembrie 2013, 13:22 în categoria

Asigurătorii din UNSAR au pus deoparte 476 mil. euro pentru despăgubiri Companiile de asigurări generale membre ale UNSAR (asociația profesională a asigurătorilor locali) aveau rezerve de daune în valoare de 2,1 miliarde de lei (476 mil. euro) la sfârșitul lunii iunie, în scădere cu 3% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de asociație. Mai bine de două treimi din volumul total al rezervelor în contul daunelor, echivalentul a 1,5 miliarde de lei, reprezintă sume puse deoparte pentru daunele avizate, în timp ce pentru daunele neavizate asigurătorii au alocat 585 de milioane de lei. Omniasig, asigurător controlat de grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), a raportat cele mai mari rezerve pentru daune, de aproximativ 480 milioane de lei, fiind urmat de subsidiara locală a francezilor de la Groupama, cu un volum de 360 milioane de lei alocat rezervelor în prima jumătate a lui 2013.

La polul opus, printre companiile cu cele mai mici sume alocate daunelor avizate și neavizate se numără Grawe, cu rezerve de circa 95.000 de lei, și Asito Kapital, cu 707.000 de lei. Acestea au businessuri axate pe asigurări de viață sau de garanții, polițe cu daunalitate foarte mică. Cele 16 companii de asigurări generale membre ale UNSAR au plătit despăgubiri în valoare de circa 2 miliarde de lei (450 mil. euro) în primul semestru al acestui an. Anelis Baciu

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.09.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Anelis Baciu

0 comments :

Trimiteți un comentariu