Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că orice om care privește la modul în care se desfășoară procesul de privatizare a CFR Marfă poate considera ca mai devreme sau mai târziu acesta va face obiectul unei anchete.
Președintele a făcut această declarație în contextul în care respingea acuzațiile că anumite dosare ar fi "politice" sau făcute de "procurori băsiști".
"Nu există procuror sau judecător care să poată spune că în cei 9 ani de mandat a avut o discuție cu mine pe vreun dosar. Singurul dosar pe care l-am urmărit în instanță a fost de terorism", a susținut Băsescu.
El a subliniat că acuzațiile că sunt "dosare făcute de procurori băsiști" sau "la comanda lui Băsescu" sunt "niște minciuni".
Șeful statului a spus că îi atenționează pe cei care conduc procesul de privatizare a CFR Marfă, pentru ca la un moment dat să nu spună că "i-a luat DNA" la comanda lui Băsescu..
"Băieți, dacă o să vă ia (DNA - n.r.), o va face pe ce ați făcut până acum în procesul de privatizare a CFR Marfă", a continuat Traian Băsescu.
Băsescu: Oricine privește la privatizarea CFR Marfă poate crede că va face obiectul unei anchete
Știrea a fost publicată luni, 7 octombrie 2013, 19:59 în categoria Companii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu