BVB vrea să extindă programul de tranzacționare până la ora 18:00, vizând o apropiere cât mai mare de orarul burselor mature din Europa și pentru a permite investitorilor străini o perioadă mai îndelungată pentru a realiza transferuri pe bursa de la București.
Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB, a declarat pentru MEDIAFAX că programul ar putea fi prelungit probabil din acest an.
Astfel, investitorii vor putea tranzacționa timp de opt ore, respectiv de la ora 10:00 până la ora 18:00, față de 6 ore și 45 de minute în prezent.
Tranzacțiile sunt oprite pe majoritatea segmentelor de piață de la BVB la ora 16:45, excepție făcând transferurile cu produse structurate și cu acțiunile unor companii străine cotate pe sistemul alternativ de tranzacționare (ATS), care sunt stopate la ora 18:30. Programul pentru produsele structurate și acțiunile companiilor străine de pe ATS a fost prelungit la începutul anului trecut.
Cea mai recentă modificare a programului de tranzacționare pe piața principală de acțiuni a fost aplicată în iulie 2011, când ședința a fost mărită cu 15 minute, de la 16:30 la 16:45, pentru a permite investitorilor să reacționeze la evoluția piețelor din SUA.
Prelungirea programului va alinia bursa de la București la orarul principalelor burse europene, care se deschid la ora 10:00 și se închid la ora 18:30, ora României. Totodată, ședința de la București se va suprapune pentru o oră și jumătate pe ședința din SUA, care începe la ora 16:30, ora României.
BVB vrea să extindă programul de tranzacționare cu mai mult de o oră, până la 18:00
Știrea a fost publicată marți, 8 octombrie 2013, 01:00 în categoria Fonduri Mutuale
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu