Cutremurul din Cluj: Nokia pleacă și lasă o gaură de 1,6 miliarde de euro în exporturi

Vânzările de 1,6 mld. euro la care a ajuns Nokia în numai trei ani de la venirea în România, salariile de câteva sute de euro plătite anga­ja­ților, de cinci-șase ori mai mici față de alte fabrici din Europa de Vest, beneficiile generate de o investiție de la zero într-un parc industrial, au fost egale cu zero în momentul în care în birourile din Helsinki ale companiei finlandeze s-a luat decizia de a pleca din România.

Decizia Nokia de a închide fabrica de la Jucu (Cluj) unde asambla telefoane mobile de 1,6 mld. euro pe an și de a concedia circa 2.200 de salariați a picat ca un trăsnet în mediul economic și politic.

Dincolo de gaura lăsată în exporturi, în PIB, de concedierea a peste 2.000 de oameni, plecarea Nokia era un prim semnal că economia României are nevoie de un nou model de creștere.

România are nevoie de o clasă an­treprenorială puternică, de o conștiință a faptului că România poate fi mai mult decât o etichetă de „produs“ într-o piață mondială de consum, ci poate câștiga teren în industrii cu o valoare adăugată mai mare, în sectoare în care „creierele“ locale fac diferența.

Plecarea Nokia a dat pentru prima dată glas și antreprenorilor români, care au afirmat că multi­naționalele au beneficiat întotdeauna de sprijin din partea statului, au găsit uși deschise indi­ferent de guvern, în timp ce antreprenorii sunt nevoiți să găsească în interior resurse de creștere, să lupte pentru businessurile pe care le-au construit în ciuda unui mediu politic ostil, plin de incertitudini și de schimbări care afectează dezvoltarea locală.

Locul lăsat de Nokia se umple la Jucu prin investițiile unor alte multinaționale: italienii de la De’Longhi produc echipamente electrocasnice, iar nemții de la Bosch au investit 77 milioane de euro pentru a produce componente auto în același parc industrial în care Nokia asambla telefoane mobile. Modelul rămâne însă același, iar o cădere a piețelor europene, o presiune a angajaților din țara „mamă“, o decizie a acționarilor poate schimba din nou radical fața economiei locale.

Titlurile edițiilor din 2011:

România începe anul cu un munte de bani, dar companiile tot taie joburi și afaceri. Guvernul privatizează energia pe bursă doar pe vorbe, fără calendar.  BNR ține cu dinții de adoptarea euro în 2015 și propune 11 luni de „prelungiri“ Politicienii refuză privatizările prin bursă: opoziția le ignoră, Guvernul le amână. Se îngroașă lista băncilor străine care vor să plece din România. Guvernul Boc a tăiat la sânge cheltuielile de capital și nu dă oxigen economiei. Țineți-vă bine dacă aveți credit în franci elvețieni: cursul ar putea urca la 3,9 lei. Nu am știut de ce am crescut înainte de criză, acum nu știm de ce scădem. Buget 2012. Tu știi unde se duc taxele și impozitele pe care le plătești la stat? BNR: Întârzierea restructurării băncilor împiedică ieftinirea creditelor.  Listarea Fondului Proprietatea: extaz pentru bursă, agonie prelungită pentru foștii proprietari.  Sfârșitul unei ere: Ruttenstorfer, omul care a cumpărat Petrom, pleacă. Vine Roiss. Patru bănci au expunere de peste 100 mil. euro pe insolvența fabricilor lui Cristian Burci. Cel mai mare profit din istoria Petrom: 520 de milioane de euro în plină criză. Stefanel renunță la magazinul de pe Calea Victoriei, primul simbol al capitalismului de după ’90. Ford s-a angajat să producă 250.000 de mașini în 2011, dar a livrat doar 3.000 în cinci luni. Cu numiri în CA-uri de tip Gogu de la Poșta Română, Guvernul distruge companiile de stat. Francezii de la Renault pun în competiție uzina de la Mioveni cu cea din Maroc.

Unde suntem după 15 ani

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Dana Alina Ciriperu