Data de 12 noiembrie 2013 a rămas în istoria Bursei de Valori București și a României ca ziua în care a avut loc cea mai mare listare din ultimul deceniu: Romgaz, producătorul de gaze evaluat la trei miliarde de euro, a devenit companie publică prin listarea acțiunilor la bursă.
Listarea Romgaz la bursă, companie supranumită și perla companiilor de stat grație profitabilității și rezervelor de gaze pe care le deține, a avut loc marți, 12 noiembrie, după încheierea unei oferte publice inițiale de acțiuni (IPO) prin care statul a vândut 15% din companie pentru 391 milioane de euro. IPO-ul Romgaz a fost cea mai mare ofertă de acțiuni adresată publicului larg, iar reacția românilor a fost pe măsură.
Deși investitorilor de rând le-au fost alocate circa 15% din cele 57,8 milioane de acțiuni scoase la vânzare de stat, românii au depus ordine de cumpărare pentru o cantitate de 17 ori mai mare, punând la bătaie 4,9 miliarde de lei. Și din partea investitorilor instituționali, precum fonduri de investiții, fonduri de pensii și bănci de investiții, interesul a fost ridicat, fiind depuse ordine de cumpărare de aproape șapte ori mai mari decât cantitatea de acțiuni care le-a fost alocată.
O premieră în istoria privatizărilor a fost faptul că oferta Romgaz, și mai apoi listarea, s-au derulat concomitente pe două burse: la București și la Londra. Circa 36% din banii strânși din vânzarea acțiunilor Romgaz au venit de la investitorii străini care au cumpărat instrumente financiare numite GDR-uri de la Londra, iar restul de 64% din bani au provenit din achiziția directă de acțiuni. La bursa din București se tranzacționează acțiunile Romgaz, iar la Londra se tranzacționează GDR-uri denominate în dolari care au „în spate“ câte o acțiune Romgaz.
Prima zi de tranzacționare a acțiunilor Romgaz a marcat recorduri: prețul acțiunii Romgaz a atins 35,85 lei, cu aproape 20% peste prețul de 30 lei/acțiune la care s-a încheiat oferta, iar rulajul cu acțiuni de pe bursă a atins maximul ultimilor doi ani, respectiv 24,3 milioane de euro.
Titlurile edițiilor din 2013:
Patriciu și AIG Lincoln vând clădirea de birouri Lakeview. Este inacceptabil că doar 5% din componentele pentru eolienele din România se fac în țară. BRD a avut pierderi de 332 mil. lei anul trecut după explozia neperformantelor. Petrom, după încă un an de profit istoric, ia în calcul demolarea rafinăriei Arpechim. Borza a lichidat Institutul Lemnului și a vândut terenul unor iranieni. Guvernul Ponta 2 taie 1,3% din creșterea medie a PIB pe 2013-2015 prognozată de guvernul Ponta 1. Chinezii devin cei mai puternici investitori în solare cu un proiect de 100 mil. euro. Companiile străine dețin 40% din afaceri și PIB, dar au doar 24% din salariați. O mie de „băieți deștepți“ au încasat 1,5 miliarde de euro din retrocedări. Datoria externă a depășit 100 mld. euro față de 72 mld. euro cât era în decembrie 2008. Euro a sărit peste pragul de 4,4 lei împins de străinii care pleacă de pe piețele emergente. Alpine lasă șosele, căi ferate și spații de birouri neterminate în România. Miza gazului de peste 20 mld. $ din Marea Neagră este spre ce țărm va veni conducta. Ford se duce spre afaceri de 2 mld. euro în România, de zece ori mai mult ca în 2011. Cum aruncă Șova cu banii: 230 kilometri de autostrăzi vor costa 5 miliarde de euro. Un grup scoțian a preluat 5,4% din BRD. „Acum sunt oportunități pe termen lung“. RCS&RDS; încearcă să obțină o finanțare de 500 mil. euro de pe piața externă. Dacia și Ford duc România la o producție de peste 420.000 de mașini în 2013.
Unde suntem după 15 ani
Romgaz – listarea deceniului și premiera București-Londra
Știrea a fost publicată luni, 18 noiembrie 2013, 04:57 în categoria Companii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu