Evaziunea fiscală din munca la negru este de 4 miliarde de euro pe an. Inspecția Muncii a dat amenzi de 18 milioane de euro pentru munca fără forme legale în 2013.
Pedeapsa cu închisoarea până la doi ani pentru administratorii de firme care au mai mult de cinci angajați la negru – introdusă în Codul muncii în 2011- nu i-a speriat pe angajatori, care preferă să ajungă în instanță decât să plătească amenzile inspectorilor de muncă.
Motivul? Niciun patron nu a fost pedepsit cu închisoarea până acum, iar angajatorii care primesc la muncă peste 5 angajați fără forme legale preferă să plătească amenzile administrative date de judecători, pentru că sunt mai mici decât cele ale inspectorilor de muncă.
„Din câte știu, nu există o condamnare cu închisoare (a angajatorilor care au cel puțin 6 salariați fără forme legale – n.red.). În momentul de față, dacă descoperim un angajator cu minimum șase angajați la negru, inspectorii de muncă nu aplică sancțiuni, ci îl trimit direct în instanță. De regulă, se începe urmărirea penală și se dă o amendă administrativă în valoare de 850 sau de 1.000 de lei. Avem situații în practică în care găsim 2, 3 sau 4 angajați fără forme legale, iar angajatorul vine și spune: «Stați, că mai am 2 după colț!». Și astfel sunt șase și cazul intră în atribuțiile organului de cercetare penală, unde amenzile sunt mai mici“, a explicat Ciprian Georgian Dragomir, inspector general de stat în cadrul Inspecției Muncii.
Dragomir este de mai bine de un an șeful Inspecției Muncii, instituție care numără peste 2.400 de angajați, dintre care 1.700 sunt inspectori de muncă.
În prezent, potrivit Codului muncii, amenzile pe care le dau inspectorii de muncă pentru cauzurile în care angajatorii au până la 5 angajați la negru variază între 10.000 și 20.000 de lei pentru fiecare angajat care lucrează la negru. Dacă o firmă are 6 angajați la negru, inspectorul de muncă înaintează procurorilor de la Parchet o propunere de cercetare penală, care decid sau nu începerea urmăririi penale.
Dacă se ajunge la judecătorie, de regulă nu se acordă pedeapsa cu închisoarea, iar angajatorul primește doar o amendă administrativă de 1.000 de lei.
Circa 1,45 milioane de români lucrează fără forme legale, iar amploarea fenomenului muncii la negru a ajuns să coste statul peste 4,1 miliarde de euro pe an, aceasta fiind suma pierdută în lipsa colectării de impozit pe venit și contribuții sociale pentru munca nedeclarată, potrivit unor estimări realizate de experții Consiliului Fiscal. În 2013, inspectorii de muncă au identificat însă doar 15.761 de persoane care lucrau fără forme legale.
Fenomenul muncii la negru este mai mare în domenii precum servicii de pază, construcții, agricultură, panificație sau în domeniul forestier (unde accesul inspectorilor este mai dificil), mai spune șeful Inspecției Muncii.
„Din punctul meu de vedere, această condamnare la închisoare ar trebui să fie ultimul pas. Ar trebui să existe posibilitatea, în primul rând, ca inspectorii să poată aplica sancțiuni contravenționale. Apoi, angajatorii să poată plăti jumătate din amendă în 48 de ore, pentru că dacă valoarea e mai mică, omul vine și plătește, nu-și mai ia avocat să conteste decizia în instanță“, a explicat Ciprian Dragomir, inspector general de stat în cadrul Inspecției Muncii. El a spus că în cazul în care se decide modificarea Codului muncii (lucru anunțat de ministrul muncii de mai bine de un an), Inspecția Muncii va propune câteva modificări în acest sens.
Șeful Inspecției Muncii spune însă că fenomenul muncii la negru nu poate fi cuantificat și nici eradicat, toate statele confruntându-se cu situații în care angajații lucrează fără forme legale. „Este greu de cuantificat munca la negru. Ce putem face este să încercăm o diminuare a fenomenului, iar din rezultatele pe care le avem se vede clar că a crescut numărul de controale și de sancțiuni. Unul dintre instrumente a fost acela că am introdus coeficienți în evaluarea performanțelor inspectorilor, iar unul dintre coeficienți se referă la numărul de controale efectuate de un inspector.“
Numărul mare de angajați fără forme legale adâncește însă problema principală a României: la o populație de 20 de milioane de persoane, există doar 4- 5 milioane de salariați (iar numărul de pensionari depășește numărul de angajați). În Ungaria, țară cu o populație de aproape zece milioane de persoane, gradul de ocupare este mult mai mare, având în vedere că patru milioane de persoane au statut de angajat.
Un inspector pe relații de muncă face, în medie, câte 16 controale pe lună
Controalele inspectorilor de muncă se canalizează în special pe două direcții: pe sănătate și securitate în muncă (pentru a verifica condițiile de muncă în așa fel încât să se evite eventualele accidente de muncă) și în domeniul relațiilor de muncă (unde se verifică legalitatea contractelor de muncă, dar și aspecte precum munca suplimentară).
În 2013, inspectorii de muncă din domeniul securității și sănătății în muncă au controlat 69.390 de angajatori, iar în domeniul relațiilor de muncă au fost controlate 99.860 de unități.
Un inspector de muncă din domeniul relațiilor de muncă a efectuat în medie 16 controale pe lună în anul 2013, iar în domeniul securității și sănătății în muncă un inspector de muncă a efectuat aproximativ 12 controale pe lună.
„Ultima acțiune de amploare pe care am avut-o în Prahova, împreună cu DIICOT și Jandarmeria, la o societate comercială din confecții, unde am identificat peste 280 de persoane fără forme legale dintr-un total de peste 800 de angajați. Cele mai bune rezultate pentru combaterea muncii fără forme legale le-am avut cu jandarmeria și cu celelalte instituții din MAI, pentru că uniforma impune respect. De asemenea, acolo unde identificăm persoane fără forme legale de muncă, în secunda doi tot materialul pleacă și către ANAF.“
În total, Inspecția Muncii numără - pe baza datelor din Revisal, aplicația din registrul electronic al salariaților - aproximativ 480.000 de angajatori la nivel național.
„Cu ceea ce avem încercăm să facem față fenomenului muncii la negru. Am încercat să mut activitatea de birou în teren. Am încercat să rotesc personalul, pentru că, inevitabil, dacă mergi pe o stradă, începi să înveți toate casele, toți copacii, toate mașinile. În momentul de față controale se fac în echipe de minim doi inspectori (față de un singur inspector, cum era până atunci - n.red.), se rotesc echipele, sunt schimbate zonele în care activau înainte, s-a mutat foarte mult responsabilitatea de pe umerii inspectorilor de muncă pe umerii șefilor. Până acum inspectorii de muncă făceau planul de control, iar șefii își dădeau doar avizul, acum este invers.“
Șeful Inspecției Muncii admite totuși că, deși verifică în permanență ordinele de serviciu ale inspectorilor (pentru a verifica dacă deciziile au fost respectate și că, de exemplu, echipele nu au fost formate în permanență din aceleași persoane), o singură evaluare pe an a angajaților este insuficientă.
Convențiile civile și contractele part time, formele de evaziune fiscală cu contracte folosite de angajatori
La finalul anului trecut, în economie erau 5,6 milioane de contracte de muncă active, pentru care angajatorii plăteau taxele și contribuțiile sociale „la zi“, dintre care aproape un milion erau part time, iar peste 400.000 de contracte erau pe perioadă determinată de timp (până la finele anului trecut). Transformarea contractelor cu normă întreagă în normă parțială, folosirea convențiilor civile sau a contractelor de tip PFA sunt doar câteva dintre metodele prin care angajatorii evită plata unor taxe la stat aferente salariaților.
„Angajații care acceptă aceste practici au numai de pierdut. Pierd la vechimea în muncă și, implicit, la stabilirea drepturilor de pensie, dar mai au de pierdut dacă rămân fără loc de muncă și nu pot beneficia de ajutor de șomaj. În plus, calitatea de asigurat în sistemul de sănătate este iarăși importantă, pentru că vrem, nu vrem, ne mai îmbolnăvim. Însă bucuria unora de a găsi un loc de muncă este mai mare decât atenția la detalii. Cred că s-ar impune încă din școală, eventual din liceu să existe o materie - o oră pe săptămână - în care să se explice ce trebuie să știi când intri pe piața muncii.“
Suprataxarea muncii este principalul motiv pentru care angajatorii încearcă să evite plata unor taxe către stat.
La un salariu mediu net de 1.600 de lei pe lună (aceasta fiind valoarea salariului mediu net pe economie, potrivit INS), costul total al angajatorului pentru un salariat se ridică la 2.890 de lei pe lună (incluzând salariul net al angajatului, dar și impozitele și contribuțiile sociale aferente angajatului și angajatorului).
Angajații din HR trebuie instruiți în folosirea Revisalului
Nu doar angajații sunt vinovați însă de toate problemele care apar în relația cu angajatorul. Practica arată că, de cele mai multe ori, la angajare, toate documentele din dosarul de angajare sunt deja pregătite de specialiștii din departamentul de HR, iar noul angajat le semnează „ca primarul“, iar de multe ori se întâmplă ca normele de protecția muncii să nu fi fost făcute corespunzător, de exemplu.
„Când avem accidente de muncă, pe hârtie apare că angajatului i s-au făcut toate instructajele, în realitate însă el poate nici nu știa cum se folosește respectiva instalație. Ne atrag și angajatorii atenția legat de un aspect: atunci când aplicăm o sancțiune o aplicăm administratorului. Or, unii sunt de bună credință, spun că primesc sancțiunea, dar ei și-au angajat directori de resurse umane responsabili de acest lucru și până își recuperează paguba de la aceștia, administratorii trebuie să plătească amenda, ceea ce e nedrept“.
Dragomir a adăugat că Inspecția Muncii are în plan să organizeze cursuri pentru persoanele care lucrează cu Revisalul, pentru că în prezent „toți contabilii și economiștii sunt experți în resurse umane“, iar rezultatele arată că sunt foarte multe date introduse greșit în aplicație, care nu mai pot fi corectate.
Obiectivul Inspecției Muncii pentru 2014: o bază de date unitară
Pentru anul acesta, Inspecția Muncii are în plan realizarea unui proiect cu o valoare de 35 de milioane de lei, finanțat de către Ministerul Comunicațiilor, care să permită accesul celorlalte instituții publice la cele două baze de date la Inspecției Muncii: Revisal (softul salariaților) și baza internă Pacific (care centralizează activitatea inspectorilor).
„Avem o corespondență foarte bogată cu alte instituții în ceea ce privește date necesare din Revisal pentru activitatea curentă a acelor instituții și, pentru a elimina această corespondență ei trebuie să aibă acces la baza de date. De regulă, facem schimb de informații cu ANAF, cu DIICOT, cu direcția antifraudă, cu secțiile de poliție, cu inspectoratele județene de poliție. Decât să îmi trimită mie o hârtie și eu să îi dau un răspuns – asta înseamnă că o persoană trebuie să se ocupe de acest lucru, trebuie să facă interogare în Revisal și se pierde timpul - mai bine accesează direct sistemul, cu un user și o parolă“.
Astfel, în momentul în care Fiscul, de exemplu, face verificări pe o societate comercială, poate vedea și istoricul controalelor efectuate de Inspecția Muncii, dar și măsurile luate de inspectorii de muncă.
Ce a mai spus șeful Inspecției Muncii despre:
Eventuala mituire a inspectorilor de muncă.
Au fost identificate anul trecut două cazuri de inspectori de muncă din București care au luat mită. Au primit condamnare la închisoare cu suspendare, iar în acest moment nu mai sunt angajații noștri. Până la urmă, cine s-a angajat în Inspecția Muncii ca inspector de muncă știa care sunt condițiile de muncă, care este salariul și care sunt responsabilitățile. Dacă un inspector de muncă nu face ce e trecut în fișa postului pentru că este nemulțumit de salariu, îl sancționez.
Pregătirea angajaților din departamentul de HR
. În acest moment nu știm ce competențe și ce pregătire are persoana care primește parola de accesare a Revisal. Înainte, când existau carnetele de muncă, nu oricine le putea completa –, trebuia să aibă un atestat, un certificat – iar asta trebuie făcut și acum. În momentul de față sunt introduse date greșit în Revisal (care nu se pot modifica, pentru că nu se pot face modificări retroactiv), iar în controale găsim dosare de personal, mai ales pe partea de protecție a muncii, care nu au toate documentele făcute.
Condicile de prezență ale angajaților.
Angajații pot fi obligați de către angajator să semneze în condică ora venirii și ora plecării, pentru că acela este pontajul, iar de acest pontaj se ține cont la plata salariului. Dacă se întâmplă ceva cu angajatul în acel interval orar (inclusiv în drumul de acasă la serviciu sau invers), atunci evenimentul poate intra în categoria accidentelor de muncă, de aceea pontajul este necesar. Inspectorii de muncă pot solicita, în control, orice document de la angajator, inclusiv aceste fișe de pontaj.
Statul peste program al salariaților.
Există bănci la care am aplicat sancțiuni pentru că angajații stăteau peste program, cu care momentan suntem în proces, pentru că au contestat procesele verbale. În momentul în care se face un control, se completează acele fișe de identificare a angajaților, unde una dintre rubrici este legată de timpul de lucru. Noi facem controale și în afara programului de lucru. Și unui angajat care are program până la 16:30 pe care eu îl găsesc la birou la 17:30 îi zic: ești peste program. Ți-ai dat acordul pentru a munci peste program? Dacă ți-ai dat acordul, îți sunt plătite orele suplimentare? Iar dacă nu, aplicăm sancțiuni. Nu se pot face ore suplimentare decât cu acordul salariatului și aceste ore suplimentare sunt evidențiate separat. Dacă inspectorul constată că se fac ore suplimentare în mod constant, neplătite, aplică sancțiunile. Nu există posibilitatea ca angajatorul să spună că angajatul a făcut ore suplimentare pentru că așa a vrut el, pentru că angajatul este responsabilitatea angajatorului. Dacă îi permite să stea supliementar, înseamnă că indirect l-a ținut acolo, și-a dat acordul.
Colaborarea cu angajații care muncesc suplimentar.
Angajatorii care au o anumită cultură și își plătesc specialiști care să îi sfătuiască spun așa: programul este de opt ore și am o pauză de masă de o oră sau de două ore. Și atunci vii la ora 8 și teoretic termini la 16, dar ai o pauză de două ore. Problema e că legea nu prevede în mod expres să stabilești pauza de masă. Spune că, în intervalul de lucru, ai dreptul la o masă. În general, în astfel de companii nici angajații nu colaborează pentru că sunt plătiți destul de bine și acceptă și le convine. Fără o declarație din partea angajatului, inspectorii de muncă nu pot face absolut nimic, chiar dacă ei stau constant peste program.
Salariile inspectorilor de muncă.
Sunt inspectori de muncă care iau și 1400 de lei în mână, sunt inspectori care iau și 2.800 de lei net. Marele dezavantaj este acela că nu mai sunt acele stimulente, nu ai cum să faci diferența între ei, s-a făcut uniformizare și s-au introdus stimulente în salariul de bază, de aceea personalul nu se poate motiva. Ar trebui să se ia în caclul remunerarea diferită a inspectorilor care au atribuții de control, care se expun la niște riscuri.
Tipuri de contracte de muncă folosite de angajatori.
Ce se folosește cel mai des în practică și pentru care aplicăm sancțiuni este utilizarea convențiilor de prestări civile. Sunt legale, dar pentru o muncă ocazională. Dar dacă aceasta convenție este pentru un angajat care vine în fiecare zi la serviciu și este și pontat, înseamnă că este cu caracter de regularitate și angajatorul trebuie amendat, potrivit codului muncii.
Munca la „gri“.
Inspectorii de muncă nu pot sancționa un angajator care își plătește angajații pe contractul de muncă cu salariul minim pe economie, dar în realitate, acești angajați primesc salarii mai mari, pentru că de regulă nu există dovezi care să ateste acest lucru. De aceea, ANAF-ul este instituția care verifică aceste cazuri, pe când inspectorii de muncă trebuie să se asigure că angajatorii verificați își plătesc angajații cu cel puțin salariul minim pe economie.
Cine este Ciprian Dragomir
A fost numit în urmă cu mai bine de un an în funcția de inspector general de stat, prin ordin de ministru.
Anterior, a fost consilier-șef serviciu la cancelaria primului-ministru pe dialog social din 2007 până în 2009 (când premier era Călin Popescu-Tăriceanu – PNL).
Din 2009, când departamentul de dialog social a fost mutat de la cancelaria premierului la Ministerul Muncii, Dragomir a fost numit în funcția de șef serviciu dialog social, iar din 2012 a trecut pe funcția de consilier delegat al ministrului delegat pentru dialog social.
Ulterior, a fost numit șef al Inspecției Muncii. Absolvent al Facultății de administrație publică (Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești) și al unui masterat în managementul sistemelor economice, turistice și administrative, Dragomir a lucrat anterior pentru sindicate, în cadrul CNSRL Frăția.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.01.2014
Consiliul Fiscal numără 1,5 milioane de angajați la negru, dar Inspecția Muncii nu a găsit decât 15.700
Știrea a fost publicată vineri, 17 ianuarie 2014, 03:10 în categoria Profesii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu