Compania aeriană Etihad Airways din emiratul Abu Dhabi va recruta personal de bord (însoțitoare de bord) din România (București) în perioada 19- 21 ianuarie, potrivit datelor publicate pe site-ul companiei. Operatorul mai face angajări în Barcelona, Abu Dhabi, Tunisia și Maroc. Candidații trebuie să aibă minimum 21 de ani, să fie fluenți în limba engleză (a doua limbă reprezintă un avantaj), să știe să înoate, abilități de comunicare și fizic plăcut, să fie absolvenți de liceu, să nu aibă tatuaje la vedere sau piercing-uri și să ajungă la 210 centimetri cu mâinile ridicate. Candidații trebuie să depună CV-urile online, iar cei selectați vor fi chemați la interviu. Salariul unei însoțitoare de bord care lucrează pentru o companie din România începe de la 600-700 de euro, în timp ce în străinătate ajunge și la 3.000 de euro.
Și compania aeriană Qatar Airways va recruta angajați români luna aceasta. Compania scrie pe site-ul propriu că țintește candidați cu experiență în industria ospitalității și a relațiilor cu clienții. CV-ul candidatului trebuie să includă detalii legate de experiența profesională, prezentarea trainingurilor relevante și o fotografie tip pașaport. Candidații trebuie să aplice online pe site-ul companiei aeriene. Angajații trebuie să se mute la Doha, în Qatar. Qatar Airways, cu 15 milioane de pasageri la nivel internațional și afaceri de circa 6,5 miliarde de dolari (4,8 mld. euro), a intrat pe piața românească în ianuarie 2011 cu patru zboruri pe ruta București-Doha. Anul trecut compania a ajuns la cinci curse pe săptămână.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.01.2014
Firmele aeriene arabe Qatar Airways și Etihad recrutează din România
Știrea a fost publicată vineri, 17 ianuarie 2014, 03:10 în categoria Profesii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu