
Încă din primii ani de funcționare, în secolul al nouăsprezecelea, Banca Națională era printre cei mai mari deținători de aur din lume. Mai exact, în 1890, după zece de la înființare, BNR avea în rezervă 14,73 tone de aur. Rezerva românească de aur era apropiată de cea deținută de băncile elvețiene (17,3 tone), peste rezerva băncii regale a Suediei (10 tone). Pe atunci, cele mai mari rezerve de aur erau deținute de Statele Unite ale Americii (442 tone) și Banca centrală a Franței (370 tone).
Din 1890 până în 1940, rezerva de aur a BNR a crescut constant pentru ca în 1940 să fie atins maximul de 140 tone de aur. Atunci, rezerva de aur a Statelor Unite ale Americii a atins valoarea record de 19.543 de tone, de peste două ori mai mult decât deține în prezent trezoreria americană (8.133 tone în decembrie 2013).
Până în anii 1970, deținerea de aur de către Băncile Centrale era strâns legată de emisiunea de monedă, atfel spus orice valută, fie că era dolar sau leu, putea fi convertită la bancă într-o anumită cantitate de aur. Sistemul monetar funcționa în baza etalonului aur, fapt ce ținea prețurile mult mai stabile. La începutul anilor '70 s-a renunțat la etalonul aur și sistemul monetar internațional nu a mai avut nicio legătură cu aurul fiind format doar din bani. Unii economiști spun că lipsa etalonului aur a dat posibilitatea băncilor centrale să emită monedă fără restricții, prerogativ de care unele au abuzat, ceea ce a dus, în cele din urmă, la formarea bulelor speculative din ultimele decenii.
BNR ține aproximativ o treime din rezerva de aur în propriul Tezaur de la sediul central din Strada Doamnei din Capitală, în timp ce restul este plasat la alte bănci centrale. Polonezii își țin aurul de asemenea în propriul tezaur, dar și la băncile străine. Spre exemplu, banca centrală a Letoniei își ține tot aurul - 7,8 tone - în depozit la Banca Angliei.
0 comments :
Trimiteți un comentariu