Următoarea țară candidată care ar trebui să aplice reforme este chiar Germania

Știrea a fost publicată luni, 3 februarie 2014, 02:33 în categoria

Următoarea ţară candidată care ar trebui să aplice reforme este chiar Germania Țările care au militat cel mai intens pentru restructurarea statelor care au primit împrumuturi de urgență de tip bailout sunt criticate pentru că nu își aplică și lor reformele necesare, scrie The Wall Street Journal.

În ultimele săptămâni au fost lăudate intens eforturile de re­structurare economică ale Greciei, Irlandei, Portugaliei, Spaniei și Ciprului, cele cinci economii din zona euro care au primit bailout-uri.

Dar există alte țări dintre cele 18 din zona euro care au făcut eforturi de reformă mult mai mici. Franța și Italia au fost criticate de multe ori de către oficiali și economiști pentru că se mișcă prea încet, iar ele nu sunt singurele în această situație. Un alt grup de țări au rămas în urmă cu reformele, în frunte cu cele care au luat deciziile în timpul crizei monedei euro: Germania și celelalte țări cu o politică strictă,  Finlanda și Olanda.

Țările care au apelat la bailout au luat măsuri de restructurare mai mult sau mai puțin dure - și-au modificat legislația, s-au împotrivit sindicatelor și au redus birocrația în sectorul public. Dacă statele vizate nu ar fi îndeplinit condițiile uneori dificile stabilite de experții creditorilor internaționali – Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Inter­național – numite în jargonul specific „condiționalități“ – aceasta ar fi în­semnat o amânare a acordării împru­muturilor de tip bailout.

Klaus Regling, responsabil cu fon­durile bailout ale zonei euro, spune că țările care au primit împrumuturi de urgență sunt cele care au reușit cel mai bine să îndepărteze obstacolele din calea creșterii economice.

„În UE avem aceste cinci țări care chiar fac reforme pentru că sunt cons­trânse prin aceste așa-numite condițio­nalități, iar condiționalitatea funcțio­nează“, a declarat Regling într-un in­terviu recent. Un raport privind trans-formările majore care au dus la creștere eco­nomică a fost publicat în noiembrie de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și arată că Gre­cia, Irlanda, Portugalia, Spania și Italia sunt, în această ordine, țările care s-au reformat cel mai profund.

Eforturile acestor state de a schimba modul de funcționare a propriilor economii și de a respecta recomandările experților depășesc cu mult media zonei euro, arată raportul.

„Cele mai de succes state membre din Europa sunt membre ale unui program pentru că au ajuns la rezultatele așteptate”, a declarat Wolfgang Schauble, ministrul german de finanțe, la Forumul Economic de la Davos săptămâna trecută.

Dar atenția se concentrează tocmai asupra țării pe care o reprezintă Schauble.

Germania a depășit în mod constant majoritatea țărilor din zona euro ca performanță economică, este liderul care s-a impus de la sine atât la nivel politic, cât și economic, și este țara văzută ca având cele mai mari șanse de a scoate zona euro din situația dificilă în care se află.

Dar Germania are un excedent de cont curent uriaș, ceea ce înseamnă că nu are nevoie să se finanțeze din străinătate. Percepția țării despre sine este că și-a rezolvat problemele economice acum zece ani prin transformări majore pe care le-a pus în aplicare și nu a fost foarte presată să ia măsuri suplimentare.

„Germanii nu au făcut foarte multe pentru a introduce noi reforme și pentru a deveni mai competitivi în ultimii patru ani,” a explicat Jeroen Dijsselbloem, ministrul de finanțe olandez, care conduce grupul miniștrilor de finanțe din zona euro. „Și există voci critice la adresa agendei de reforme a noului guvern de la Berlin”.

Olli Rehn, responsabilul pentru probleme economice al Uniunii Europene, a cerut în mod repetat Germaniei să-și schimbe  legislația în sensul de a încuraja femeile să se angajeze cu normă întreagă în număr mai mare. Tot el a cerut ca Germania să permită o creștere mai rapidă a salariilor pentru a stimula cererea internă și pentru a incuraja și alte schimbări despre care experții cred că vor dinamiza creșterea economiei germane pe termen mediu și lung.

Spre deosebire de țările cu probleme din zona euro, care cresc vârsta de pensionare, adaptânduâse trendului de creștere a speranței de viață și a sănătății populației, Germania pare să se îndrepte în sensul opus.

Guvernul german de coaliție a prezentat săptămâna trecută un plan de a reduce vârsta de pensionare și de a mări pensiile pentru anumite categorii de angajați.

Experții nu sunt foarte încântați de aceste planuri. „În contextul schimbării demografice cu care se va confrunta Germania, aceste măsuri sunt exact opusul a ceea ce recomandăm noi,” spune Andres Fuentes, un economist al OCDE specializat în Germania.

Germania a făcut la rândul său presiuni asupra altor economii majore din zona euro, încercând să introducă un plan de „ajutor financiar în schimbul unor reforme”, în cadrul cărora țări din zona euro ar trebui să semneze contracte prin care să se angajeze la reforme în schimbul unui sprijin financiar, în caz de nevoie.

Însă chiar și țările nordice, de obicei aliate ale Berlinului, au refuzat să sprijine asemenea „înțelegeri contractuale”.

„Noi considerăm că trebuie să facem schimbări structurale și reforme indiferent de înțelegerile contractuale,” a declarat Jyrki Katainen, premierul Finlandei. „Deoarece toate țările, inclusiv Finlanda, trebuie să-și reașeze competitivitatea”.

Ministrul olandez de finanțe se împotrivește și mai ferm:

„Nu văd de ce e nevoie să spui «Dacă veți întreprinde aceste reforme, vă vom acorda sprijin financiar»”, spune el. „De exemplu Germania ar trebui să se reformeze acum și în următorii doi ani. Dar noi (ar trebui) să sprijinim Germania financiar? Nu cred că ea și-ar dori asta și nu cred că ar avea prea mult sens”.

Țările din zona euro au fost deja de acord cu un proces de examinare atentă de către Comisia Europeană, care emite opinii și presează guvernele să-și intensifice eforturile de restructurare. Prin presiunile de a încheia acorduri contractuale, Germania sugerează în mod clar că aceste eforturi sunt insuficiente. Dar se pare că nu se vede și pe sine ca fiind un candidat la reformă.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 03.02.2014



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Daniela Stoican

0 comments :

Trimiteți un comentariu