La 62 de ani, cu o avere estimată de revista Forbes de 6 milioane de euro (la nivelul lui 2012), Călin Popescu-Tăriceanu, sigurul premier liberal de după revoluție, devine al doilea om în stat în locul rivalului său din PNL Crin Antonescu.Popescu -Tăriceanu a fost ales, în această seară, președinte al Senatului cu votul prietenilor săi din PSD. Social-democrații știu să răsplătească trădările. I-au oferit această funcție fostului lider liberal după ce el a părăsit PNL în urmă cu două săptămâni, nemulțumit de faptul că președintele liberal Crin Antonescu a scos partidul de la guvernare, din alianța USL. Iată-l deci pe Tăriceanu în poziția de ”al doilea om în stat”, cu ambiții prezidențiale (ar candida dacă l-ar susține USD, zice el) și prieten la cataramă cu PSD-iștii. O prietenie care nu ar trebui să mire, totuși. În timpul guvernării sale a stat doi ani la Palatul Victoria cu un cabinet minoritar susținut în Parlament de PSD. Guvernarea minoritară a lui Adrian Năstase din anii 2000 a fost susținut în Parlament de liberalii lui Valeriu Stoica (până ce PSD s-a întremat cu dezertorii altor partide). Și apoi, cea mai formidabilă alianță de după revoluție, în planul rezultatelor electorale, a fost chiar cea formată de PSD și PNL. Nu vorbim deci de trădări ideologice, ci de prietenii politice sau de trădări de prietenii, de plăți de polițe, de invidii, orgolii, adică de lucruri umane până la urmă – iar oamenii politici sunt chintesența slăbiciunilor noastre.
Tăriceanu a intrat în politică imediat după revoluție, dar și-a consolidat și o reputație de priceput om de afaceri. Într-o dispută politică cu Antonescu care i-a suflat poziția de președinte al PNL după pierderea puterii, îi reproșa acestuia din urmă că este sărac, în vreme ce despre el spunea că a preferat întâi să facă avere și apoi să intre în politica mare. Nu a fost chair așa, afacerile și politica au mers mână în mână. Tăriceanu a fost mulți ani dealer în România al Citroen. Apoi al Ford din 2010. (Contractul de privatizare a Daewoo Craiova cu compania Ford Motor a fost semnat în timpul mandatului său, în 2007, iar documentele tranzacției au fost semnate de notarul Ioana Tăriceanu, fosta sa soție).
Tăriceanu a avut și ceva afaceri imobiliare – una peste alta toate acestea i-au adus câteva milioane de euro, o avere pe care a împărțit-o de lungul vremii și cu cele cinci soții pe care le-a avut.
A fost în anul 1990 unul dintre fondatorii PNL (noul PNL), a plecat vreo trei ani la PNL-AT, s-a întors, a fost ministrul lui Victor Ciorbea, parlamentar tot timpul. Gloria a dobândit-o după alegerile din 2004 când Theodor Stolojan s-a retras din cursa prezidențială în care alerga sub umbrela DA PNL-PD, locul său fiind luat de Traian Băsescu, iar locul lui Băsescu (candidat la postul de premier) de Tăriceanu. Băsescu a câștigat prezidențialele, iar Tăriceanu a ajuns premier fiind ales și președinte plin al PNL. Idila cu PD a durat puțin ca orice idilă în care liberalii s-au amestecat, în istoria lor. Tăriceanu a parat planul lui Băsescu de a-l îndepărta (Băsescu voia alegeri anticipate) și a dat afară PD de la guvernare - martie 2007.
La finele lui 2008, sfârșitul guvernării sale, deficitul bugetar era unul record -5,2% din PIB, în ciuda unei creșteri economice foarte solide de 7,3% - a treia cea mai mare creștere economică de după revoluție, după o creștere de 7,9% obținută în 2006 tot de guvernul liberal și un plus de 8,5% înregistrat în, 2004 de guvernul Năstase.
Dacă, un an mai târziu, în 2009, prăbușirea economică a fost brutală (-6.6%) acest lucru a fost pus și în seama guvernării Tăriceanu. În ciuda faptului că semnele crizei se instalau solid în Europa, Tăriceanu și ministrul său de finanțe Varujan Vosganian nu au redus cheltuielile administrative. Cheltuielile statului au o un mare grad de inerție. Tăriceanu nu le-a redus pentru că era campanie electoarlă și nu le-a redus semnificativ, în primul an de guvernare, nici moștenitorul fotoliului de prim-ministru, democrat-liberalul Emil Boc, tot din cauze electorale – acum campania pentru prezidențiale din 2009. Corecția a venit dureros, în 2010, când salariile bugetarilor au fost tăiate cu 25%, iar TVA-ul a ajuns cel pe care îl suportăm și azi, 24% de la 19%.
În ciuda creșterii economice robuste din perioada sa, guvernarea Tăriceanu înregistrează o dublare a datoriei publice externe, de la 14 miliarde de euro în 2004 la 27 de miliarde de euro în 2008. Tăriceanu susținea la acea vreme – în aplauzele mulțimilor - că România nu mai poate fi competitive cu salariile mici. Vremurile și chiar astrele păreau că-i dau dreptate gloriosului prim-ministru. Salariile și pensiile s-au dublat în guvernarea sa. Băncile dădeau credit cu buletinul, investițiile străine curgeau în valuri – 9,4 miliarde în 2008, 7,2 miliarde de euro în 2007, 9 miliarde de euro în 2006. Alte miliarde veneau de la românii din străinătate. Era un delir al consumului. Și, totuși, banii nu erau de ajuns. Așa că guvernul Tăriceanu a cheltuit și banii din privatizarea BCR – 2 miliarde de euro.
Un raport al Curții de Conturi arăta, în urmă cu câțiva ani, că sumele provenite din privatizare - 11 miliarde de lei (3 mld. euro) - au fost folosite în perioada 2007-2008 pentru acoperirea deficitelor Trezoreriei, deși potrivit legii trebuia să meargă cu prioritate în investiții.
La peste cinci ani de când și-a încheiat mandatul de premier, Tăriceanu începe un nou urcuș politic. Cum a făcut-o sau cum nu trebuia să o facă nu mai are importanță, tabloul său va atârna, pentru istorie, în galeria președinților Senatului așa cum, la sediul PNL, portretul să va rămâne pe pereți în ciuda faptului că unii liberali îl consideră trădător.
0 comments :
Trimiteți un comentariu