Dobânzile la creditele în lei ale companiilor au coborât sub pragul de 7%

Știrea a fost publicată joi, 6 martie 2014, 05:42 în categoria

Dobânzile la creditele în lei ale companiilor au coborât sub pragul de 7% Dobânda medie la creditele noi în lei acordate companiilor s-a menținut la 6,8% pe an în luna ianuarie, băncile oprind astfel tendința de scădere a costurilor la care se împrumută firmele manifestată în a doua jumătate a anului trecut. Dobânda medie la creditele pentru firme scăzuse cu aproximativ două puncte procentuale în intervalul august-decembrie 2013, mișcarea descendentă fiind determinată de scăderea costului finanțării în lei pe piața interbancară. Dobânzile Robor scăzuseră la sfârșitul anului trecut aproape de nivelul de 2%, dar luna ianuarie a fost caracterizată de volatilitate, determinată de intervențiile băncii centrale pe piața valutară.

Cotațiile dobânzilor interbancare au sărit cu 1,5 puncte procentuale în numai două zile la sfârșitul lunii ianuarie. La creditele în stoc, luna ianuarie a adus o scădere ușoară, până la o medie de 7,1% pe an, ceea ce diminuează practic presiunea asupra companiilor cu rate la bănci. Scăderea dobânzilor este o gură de oxigen pentru firme, care și-au văzut veniturile diminuate în ultimii ani. Totodată, creșterea economică de anul trecut nu s-a văzut în veiturile firmelor, fiind generată de exporturi și de agricultură. Luna ianuarie a adus în paralel și o creștere a creditării pentru firme. Stocul creditelor în lei a urcat în ianuarie cu 1,2% față de luna anterioară și a ajuns la 51 miliarde de lei, potrivit datelor BNR. Stocul împrumuturilor în valută a scăzut în paralel cu 0,3% lună la lună și 8% an la an, determinante fiind lipsa resurselor în valută ală băncilor și restricțiile impuse de BNR la vânzarea de astfel de împrumuturi.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.03.2014



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ciprian Botea

0 comments :

Trimiteți un comentariu