
Bogdan Cojocaru
Nici Rosneft, companie de stat rusească specializată în extracția și rafinarea petrolului, și nicio altă companie rusească nu au șanse să cumpere acțiuni la compania croată de rafinare INA de la grupul maghiar MOL pentru că Statele Unite, NATO și Uniunea Europeană vor impune sancțiuni împotriva Rusiei pentru intervenția din Ucraina care vor face imposibilă o astfel de tranzacție, scrie Portfolio.hu, care citează presa croată. Ungaria și Croația, ambele state membre ale UE și NATO, nu vor avea de ales și va trebui să respecte sancțiunile care vor fi impuse Rusiei. Atât UE cât și NATO vor considera riscant să cedeze resursele de energie din regiune, inclusiv pe cele ale Croației, unei țări care nu a respectat tratatele internaționale și a încălcat integritatea teritorială a Ucrainei.
Ioana Tudor
Statul francez a făcut clar companiilor la care este acționar minoritar că va cere reducerea cu 30% a remunerațiilor pe care directorii acestor afaceri ar trebui să le încaseze pentru anul trecut, scrie La Tribune. Decizia vine după ce anul trecut guvernul a plafonat la 450.000 de euro (brut) pe an remunerațiile directorilor companiilor la care statul are participații mai mari de 50%. Statul este acționar minoritar la companii precum GDF Suez, Airbus Group, Air France și Renault. Reducerea ar echivala cu cea pe care și-au impus-o în 2012 președintele țării și guvernul, a explicat executivul francez.
Bogdan Cojocaru
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.03.2014
0 comments :
Trimiteți un comentariu