Încă dinainte să vezi din mașină prima plăcuță cu numele localității, un monument de pe marginea drumului îți spune că aici se fac viori. Copiii din trei generații au scârțâit primele note pe instrumente construite de meșterii din oraș, iar pentru mulți nu există ideea de marcă înregistrată la OSIM, ci simplu, cea de „vioară de Reghin“.Astăzi, „de Reghin“ se poate referi la oricare din cele opt-nouă firme care fac instrumente muzicale în oraș și care au împreună peste 600 de angajați. Însă toate au pornit din originala „de Reghin“, fabrica Hora, înființată în 1951. De la un atelier cu câțiva meșteri, Hora a ajuns o companie ca oricare alta din industrie, cu muncitori calificați aplecați deasupra utilajelor și cu oameni la costum care muncesc la computer.
În fiecare birou din aripa „corporate“ a fabricii se găsesc una sau două chitare, însă sala de protocol este o adevărată expoziție. Chitarele, viorile și mandolinele stau cu zecile atârnate pe pereți, împrăștiate pe mese sau stivuite pe jos în cutiile în care au venit. Cele mai multe sunt făcute la Reghin, dar câteva poartă semnele unor mărci internaționale.
„Le-am adus ca să mai învățăm“, spune zâmbind Nicolae Bâzgan, directorul general al Hora.
Un inginer venit la conducerea fabricii în 1967, el a ghidat Hora de-a lungul transformării dintr-o secție a Întreprinderii de Prelucrare a Lemnului (IPL) Reghin într-o afacere privată, care activează pe o piață de nișă, dar extrem de competitivă. Ajuns la vârsta de 72 de ani și încă în fruntea companiei, Bâzgan spune că încă mai are de „furat“ meserie de la lutierii americani sau europeni, astfel că participă oricând poate la târgurile de profil și se documentează din reviste sau de pe internet.
Acum, compania studiază un model de chitară construit în Asia, pentru a-i aduce câteva îmbunătățiri și a-l vinde pe piața europeană printr-un importator german. „A fost o firmă americană care s-a dus în Coreea de Sud să facă chitare, însă manopera a devenit scumpă acolo, așa că s-a mutat în China. Acum și chitarele chinezești au devenit scumpe. Partenerul din Germania a renunțat la importul de la firma respectivă și în colaborare cu noi a obținut o replică europeană.“
Fără „made in Romania“
Lucrul în regim de lohn este ceva obișnuit în industria instrumentelor muzicale. Deși chitara electrică a fost inventată în Statele Unite, în prezent doar instrumentele din segmentul premium mai sunt construite în America. Pentru a-și reduce costurile și a se adresa unei plaje cât mai mari de clienți, companii precum Fender și Gibson au mutat parțial producția în statele cu forță de muncă ieftină din Asia. Astăzi, cele mai multe chitare noi ies pe porțile unor fabrici anonime din China sau Coreea de Sud, care lucrează pentru mai multe mărci deodată.
Situația este aceeași și în cazul Hora. În pofida tradiției de 60 de ani a fabricii, marca este cunoscută numai în România. Pe piețele străine, care absorb 85% din capacitatea de producție, instrumentele din Reghin ajung prin importatori care le comercializează sub nume cu mai mare „priză“ la public.
„Din păcate imaginea noastră de țară este terfelită și ca să te impui pe piață este foarte dificil. Pe chitarele pe care le trimitem în Germania nu scrie «Made in Romania». Clientul nostru ne-a spus că nu-și riscă vânzările pe reputația noastră“, arată Bâzgan.
Chitarele acustice construite la Reghin și destinate exportului sunt vândute în Europa cu marca „Visions in Guitars“, sub umbrela căreia sunt comercializate și produsele altor fabrici europene.
Cea mai mare parte din volumul fabricii este acoperit de chitare și viori. În fiecare lună pe porțile Hora pleacă aproximativ 4.000 de chitare (acustice, clasice și electrice) și cam 1.200 de instrumente din familia viorii. În plus, fabrica mai scoate și cantități substanțiale de instrumente etnice românești (cobză și nai), irlandeze (bouzouki, un fel de mandolină) sau americane (ukulele, o chitară mică de origine hawaiiană).
„Cele mai vândute sunt chitarele clasice, dar am avut și un boom al vânzărilor de ukulele în anii 2010-2011. Instrumentele etnice sunt una dintre variantele prin care ne-am acoperit capacitatea de producție anul trecut. Vindem dulcimere apalașe cu miile în Statele Unite“, spune directorul Hora. Dulcimerul este un instrument cu coarde originar din estul Statelor Unite, care se ține în poală și se cântă prin ciupire.
Produsele Hora sunt vândute în America sub brandul „Apple Creek“, traducerea în engleză a numelui de origine maghiară al râului Almaș, adică „Pârâul Mărului“. Compania a exportat anul trecut pe piața americană instrumente în valoare de 1,5 milioane de dolari, dintr-un total al exporturilor de 4,1 milioane de dolari.
„Restul s-a dus către Europa, Japonia și către Rusia, care este o piață nouă pentru noi“, arată Bâzgan. Pentru piața rusească, Hora produce balalaice, un instrument tradițional care seamănă cu o chitară triunghiulară și este folosit în muzica populară.
În țară nu e nici cerere, nici forță de muncă
Piața internă acoperă doar 15% din capacitatea de producție, iar directorul Hora spune că tendința este negativă, în contextul dezinteresului public față de educația muzicală. „A scăzut interesul pentru cultură. Pe vremea lui Ceaușescu nu reușeam să facem față la cererea de pe piața internă. Acum, de exemplu, locurile de vioară la Academia de Muzică din Cluj nu s-au ocupat. Este dezinteres față de instrument.“
Hora își vinde chitarele și viorile direct din fabrică, prin intermediul curierilor, dar mai ales printr-o mare rețea de distribuitori. Compania este acționarul majoritar al principalului distribuitor, Rapsodia SRL, care are un magazin în București. Dincolo de cererea redusă pe plan intern, Hora se confruntă și cu probleme în acoperirea necesarului de forță de muncă, mai ales după desființarea școlilor profesionale. Media de vârstă în rândul celor 280 de angajați ai fabricii este de 43 de ani, iar firma este nevoită să mențină în activitate și oameni care au atins vârsta pensionării, pentru că nu există altcineva care să predea ștafeta mai departe.
„Cei mai buni meseriași au plecat în străinătate. Rar rămân în fabrică poate 10% din angajații noi, pentru că cei mai mulți nu fac față. Nici măcar tâmplărie elementară nu știu. Ne chinuim, îi instruim, dar cei mai mulți pleacă“, spune directorul general.
Dintre angajații care nu au emigrat, o parte s-au contopit în clusterul reghinean de fabrici de instrumente muzicale. Dintre primele 20 de companii specializate în construcția instrumentelor din țară, nouă se găsesc în Reghin, potrivit datelor de la Registrul Comerțului.
„Toți și-au început ucenicia aici. După 1990 au început să plece din fabrică, fiecare cu ce a putut, au luat cu ei în special know-how-ul“, arată Nicolae Bâzgan.
În afară de Hora, cea mai cunoscută dintre aceste firme este Gliga Instrumente Muzicale. Însă, spre deosebire de Hora, specializată pe segmentul low-cost, viorile Gliga sunt vândute pe plan internațional sub marca proprie, iar prețul unui violoncel trece de 4.000 de dolari.
Revenirea după un an greu
În prezent, fabrica Hora își revine după un an de criză în care vânzările s-au prăbușit ca urmare a unei neînțelegeri cu compania germană care este principalul importator al instrumentelor.
„Anul 2013 a fost cel mai greu an de când sunt eu în firmă. A fost un an de criză profundă. În 2012, partenerul din Germania a comandat peste măsură, dar în 2013 el s-a trezit că are stocuri și ne-a cerut să ne reducem prețurile. Am refuzat.“
Consecința a fost pierderea comenzilor destinate principalei piețe de export, cu efectul că afacerile firmei au scăzut cu 3 milioane de lei, la 17,5 milioane de lei, iar profitul s-a înjumătățit. Bâzgan spune însă că experiența a fost o ocazie să „scape de balast“, adică de salariații slab pregătiți și să schimbe strategia de producție și vânzare.
„Ne-am decis să înnoim producția, să o facem mai atractivă și să căutăm alte piețe de desfacere. Pe viitor ne vom feri să mai depindem de un singur client și să fabricăm prea mult același tip de instrument.“ Directorul general al Hora se așteaptă la o revenire a afacerilor în acest an către nivelul de 21 milioane de lei, creșterea putând fi susținută de o ieșire mai agresivă pe piața americană, unde vânzările merg bine. Bâzgan exclude însă o extindere substanțială a volumului de muncă.
„Vrem să ne menținem capacitatea de producție, să extindem nu este posibil. Epoca aceasta a calculatorului pune pe masa tineretului tot mai multe facilități și nu văd să mai existe mult timp tineri care să cânte la chitară. Toți vor lua în mână tableta.“
0 comments :
Trimiteți un comentariu