Abia întors de la Washington, ministrul bugetului Liviu Voinea promite că agenția de rating Standard & Poor’s, care ne ține din 2008 încoace în categoria de rating BB+, ultima treaptă sub statutul de economie sigură pentru investiții, ar urma să ne îmbunătățească nota.Cu avioanele americane zburând deasupra capului, dl Voinea spune că România vrea să facă o poză „diferită“ în regiune. „Mesajul nostru a fost că România este diferită. Este foarte important ca România să nu fie luată la grămadă cu celelalte economii, să se evidențieze acest caracter particular al României“, spune ministrul Voinea.
Dar cum este România diferită? Altfel decât prin faptul că 30% din forța de muncă lucrează în agricultură și că tinerii din mediul rural așteaptă să împlinească 18 ani ca să poată pleca la muncă în străinătate pentru că aici nu au nicio șansă să își găsească un loc de muncă?
Pe lună ce trece, rezultă tot mai evident că singura mare realizare a acestui guvern în ultimii doi ani este menținerea deficitului bugetar sub control, pe care astăzi ministrul bugetului îl scoate în față pentru a le arăta agențiilor de rating internaționale că merităm o notă mai bună.
O notă mai bună care ce să ne ofere? Posibilitatea de a ne împrumuta mai ieftin. Și într-adevăr, România se împrumută astăzi cu 3,7% pe 10 ani. Nu e rău, dar problema apare când se pune întrebarea ce facem cu acești bani.
Noi nu am fost în situația Irlandei, Portugaliei sau a Greciei să nu avem acces pe piețele internaționale când a venit criza în toamna lui 2008 și începutul lui 2009, astfel să exultăm de bucurie că ne putem împrumuta de pe piețele externe. Nu.
Miza în cazul României este construcția unei curbe a randamentului prin emisiuni de bonduri pe termen cât mai lung și creșterea percepției că țara este tot mai credibilă pentru investitori, atât de portofoliu, cât și direcți.
Ce-i lipsește însă țării sunt oamenii care să se gândească la transformarea și ridicarea ei, și nu la obsedantul deficit bugetar și spread-ul de împrumut față de benchmark-ul bundurilor germane.
Acestea nu sunt decât mijloace pentru a asigura creștere economică și dezvoltare, pentru a pune în practică proiectele ministerelor, care prin acțiunile lor să impulsioneze activitatea economică, angajările și investițiile întreprinderilor.
„Excepționalismul românesc“ de care vorbește domnul Voinea amintește de vorbe la fel rostite în 2008 de oficialii BNR privind faptul că România nu va fi atinsă de furtuna financiară care urma să se dezlănțuie prin căderea Lehman Brothers, în luna septembrie a acelui an.
Ce folos are România dacă se împrumută la 3,7% pe an când, spre exemplu, doar 500 de comune din cele 3.000 de comune din România care ar putea să apeleze la banii Ministerului Agriculturii pentru a se dota cu tancuri de răcire pentru lapte au făcut-o?
Astfel, una dintre cele mai importante acțiuni pe care această țară o are de dus la capăt dacă vrea să mai existe, și anume modernizarea agriculturii, are loc cu întârziere și fără un plan și obiective strategice, fără o implicare integrală a responsabililor.
Pentru că împrumutăm bani, și poate că îi împrumutăm mai ieftin, dar ce facem cu ei, pe ce îi cheltuim astfel încât activele să producă alți bani din care să achităm ratele și dobânzile?
Este adevărat că într-o țară cu o datorie externă de 96 miliarde de euro și un serviciu al datoriei externe de 56 de miliarde de euro în anul 2013, după cum a dezvăluit săptămâna trecută în Ziarul Financiar Constantin Chirca, director adjunct al Direcției de Statistică din cadrul Băncii Naționale a României, orice punct de dobândă în minus eliberează bani care pot fi îndreptați în alte sectoare sau care pot fi utilizați, pur și simplu, pentru reducerea datoriei externe.
Pentru că unele din obiecțiile Standard & Poor’s în ceea ce privește neîmbunătățirea ratingului României erau chiar creșterea economică slabă (ceea ce parțial s-a rezolvat prin evoluția de plus 3,5% de anul trecut ), dar și, pur și simplu, un PIB per capita redus în comparație cu Europa de Vest.
Acesta este excepționalismul românesc în UE, PIB per capita de 7.000 de euro, la jumătate față de Ungaria sau Polonia și la o cincime față de Germania sau Franța.
Întotdeauna o țară săracă va fi încadrată la o categorie de risc mai mare și automat la o dobândă mai mare. Aceasta este, de fapt, însăși „gheara“ subdezvoltării, care ține în loc Africa, America Latină și cea mai mare parte din Asia de decenii.
Împrumuți bani, dar cum îi folosești este vital și cât poți să rămâi pe un drum de creștere economică care să asigure inclusiv plata dobânzilor către creditori. Aceasta este întrebarea principală pe care agențiile de rating și-o pun atunci când analizează capacitatea de rambursare a unei țări creditoare.
„Piața percepe economia României ca fiind izolată de riscul regional. Avem cea mai mică dependență de importurile de gaze din Rusia, care tranzitează Ucraina, iar comerțul cu Ucraina și Rusia este relativ scăzut“, spune domnul Voinea. Așa e, dar aceasta este în același timp o măsură a slăbiciunii economiei românești.
Cu asemenea țări vecine precum Ucraina și Rusia, prima o economie la jumătate față de cea a României ca dezvoltare și cealaltă cu 30-40% mai sus, în termeni de PIB per capita, România ar fi căștigat dintr-un comerț mai intens cu acestea.
Să poți acoperi necesități de import ale Ucrainei și ale Rusiei de textile, de mobilă, de vin nu ar fi fost rău pentru România, ci dimpotrivă. Aici, în această lipsă a deschiderii către piețele apropiate, unde noi putem fi stăpăni pe mărcile și produsele noastre și ne putem rupe de dependența lohn-ului din textile, pielărie și auto pe care îl practicăm pe scară largă cu Europa de Vest, este și o explicație pentru care România este în urma Poloniei și a Ungariei în termeni de dezvoltare.
Polonia, cel puțin, și-a construit o punte economică puternică cu Ucraina, exportă în această țară bunuri și servicii de 3,6 miliarde de euro pe an, de patru ori mai mult decât România, a listat pe bursa din Polonia mari holdinguri agroindustriale ucrainene, a investit aproape un miliard de euro în Ucraina și iată, acum încearcă să aibă un cuvânt de spus și în destinul politic al vecinului, mult mai mare ca suprafață, de la est.
Creșterea economică solidă vine și din schimburile naturale determinate geografic, unde România poate avea avantaj comparativ. Pentru că relațiile comerciale și de investiție cu țările mult mai puternice ascund „vămi“, adică valoarea adăugată rămasă local este mai redusă decât în cazul comerțului cu parteneri de putere apropiată.
Nu întâmplător România a ajuns să fie excedentară în relațiile comerciale cu țările din afara Uniunii Europene. De la un moment dat încolo, ca să crești trebuie să procesezi resurse externe, iar produsele finite să le vinzi înapoi către acele piețe și să reții valoare adăugată. Este ceea ce fac de sute de ani țările bogate și calea prin care o țară ca România poate crește.
În niciun caz României nu-i poate fi mai bine cu avioane deasupra capului și cu vecinii săi în situații de conflict. Să nu ne îmbătăm cu apă rece.
0 comments :
Trimiteți un comentariu