Mădălina Racovițan, KPMG: Individul nu trebuie să se bazeze că organizația va face ceva pentru el

Știrea a fost publicată joi, 17 aprilie 2014, 17:47 în categoria

Mădălina Racoviţan, KPMG: Individul nu trebuie să se bazeze că organizaţia va face ceva pentru el „Fiecare individ este responsabil de calea pe care o alege pentru a ajunge la un echilibru între viața profesională și cea privată. Este un aspect mult prea important în viața unui om pentru a fi gestionat exclusiv de angajator. Individul nu trebuie să se bazeze că organizația va face ceva pentru el, chiar dacă  angajatorul are rolul de a-i oferi un cadru care încurajează definirea și urmărirea echilibrului în viață. Nu există rețete universal valabile, dar cel mai important lucru pe care trebuie să îl facă o organizație este să asculte și să își arate deschiderea către nevoile angajaților“, este de părere Mădălina Racovițan, partener în cadrul firmei de audit și consultanță KPMG.

Ea a precizat că, pe lângă contextul economic ce pune presiune atât pe companii, dar și pe angajați și care obligă angajatorii să caute metode noi de evitare a suprasolicitării resursei umane, și creșterea ponderii angajaților care fac parte din generația Y (20-25 de ani până în 35 de ani) a dus la o „revitalizare“ a programelor de work-life balance. Astfel că organizația a dezvoltat în ultimii ani o serie de programe menite să crească nivelul de satisfacție în rândul angajaților. Unul dintre acestea presupune reducerea programului de lucru la jumătate în fiecare vineri.

„Anul trecut, prin vară, colegii din departa­men­tul de taxe ne-au spus că și-ar dori ca în perioada iunie-septembrie să avem ziua de vineri scurtă, având în vedere că în cele trei luni nu se întâmplă foarte multe lucruri, deci este o perioadă mai ușoară. S-a supus inițiativa la vot și majoritatea a decis să lucreze câte o oră în plus de luni până joi astfel încât vinerea să lucrăm până la prânz, adică să avem program de lucru de patru ore. Încă funcționăm după acest program, după ce s-a votat din nou la finalul celor trei luni continuarea lui”, explică Mădălina Racovițan.

În opinia sa, cele mai eficiente programe de creștere a satisfacției angajaților și de motivare a lor pornesc de la nevoile pe care aceștia le au, atât timp cât compania este dispusă să îi asculte și nu este nevoie ca organizația să facă eforturi prea mari pentru a aduce puțină inovație în politicile de HR. În plus, astfel de programe dau și cele mai bune rezultate și au costuri minime.

Pe lângă creșterea flexibilității programului, KPMG a dezvoltat și alte programe, tot ca urmare a dorințelor exprimate de angajați, care au presupus amenajarea unei camere unde angajatele întoarse la serviciu mai devreme de un an de la naștere își pot alăpta copiii, dar și a unei camere „de joacă“ unde angajații se pot relaxa jucându-se pe calculator, organizarea unor târguri de sărbători la care angajații au adus produse confecționate de ei și le-au vândut colegilor, cu scopul de a strânge bani pentru o cauză socială sau programe care le permit salariaților să își ia concediu prelungit pentru studio sau concedii „sabatice“.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alexandru Matei

0 comments :

Trimiteți un comentariu