Școlile de afaceri caută viitorii studenți în rândul antreprenorilor. Dar de ce se duc aceștia la programe de educație managerială?

Știrea a fost publicată marți, 22 aprilie 2014, 03:43 în categoria

Şcolile de afaceri caută viitorii studenţi în rândul antreprenorilor. Dar de ce se duc aceştia la programe de educaţie managerială? Școlile de afaceri de pe piața locală au început să își „personalizeze“ modulele de studiu pentru antreprenori sau chiar să creeze programe noi pentru această categorie de clienți, odată ce multinaționalele au redus dramatic investițiile în programe de educație managerială. Vânătoarea de antreprenori și de manageri din companii mici și mijlocii a devenit mai acerbă între școlile de afaceri, care au rămas de la an la an cu tot mai puțini studenți, văzând cum managerii din multinaționale devin „păsări rare“ la cursuri.

„Atunci când începusem să caut un MBA chiar eram dezamăgită că nu găseam un program construit doar pentru antreprenori, care să fie adaptat nevoilor acestora. Deși au trecut doar câteva luni de la înscrierea în program, informațiile pe care le-am aflat la cursuri, diferite față de cele din modelul clasic al unui MBA,

m-au ajutat să am mai mult curaj și mi-au structurat într-un fel pașii pe care trebuie să îi fac pentru a-mi deschide propria afacere. Până să mă înscriu eram destul de dezorientată și nu știam exact de unde să încep un business, pentru că nu am mai avut o astfel de experiență până acum“, spune Katia Dănilă - Vanderbilt, studentă a programului de MBA dedicat antreprenorilor lansat pe piață de școala de afaceri ASEBUSS în toamna anului trecut.

Tânăra în vârstă de 34 de ani vrea ca până la finalul lui 2014 să își deschidă un laborator cu produse din ciocolată, zahăr și cu torturi premium, realizate numai la comandă. Anterior, ea a lucrat în comunicare și relații publice în România, dar și la Centrul Român de Informare de la Bruxelles și a fost director al Institutului Cultural Român de la Paris în perioada 2010- 2012.

„Programul nu îmi garantează că odată ce am acumulat niște cunoștințe afacerea mea  va fi una reușită, dar cred că este necesar oricărui antreprenor sau aspirant la această titulatură, pentru că înființarea și dezvoltarea unei afaceri nu sunt doar o activitate de instinct. Dacă vrei să creezi ceva durabil, ai nevoie de o structură bazată pe o serie de informații tehnice, dar și de relaționare cu angajații, spre exemplu, sau pe un anumit model de lucru“, explică  ea.

Cursurile programului de MBA dedicat antreprenorilor derulat de ASEBUSS, una dintre  cele mai vechi școli de afaceri locale, se țin o dată la două-trei săptămâni (vinerea și sâmbăta), iar costurile programului ajung la 12.000 de euro (7.000 de euro pentru primul an și 5.000 de euro pentru cel de-al doilea).

Studenții cer module de antreprenoriat

Marian Fulga, 44 de ani, s-a încris în 2010 la programul de MBA oferit pe plan local de Open University Business School prin intermediul firmei de training CODECS, plătindu-și singur taxa de școlarizare, după ce șefii i-au spus că nu sunt dispuși să investească în educația sa. În prezent, el lucrează într-o companie românească, însă nu plănuiește să mai fie angajat pentru mult timp, motiv pentru care s-a și înscris anul trecut la modulul de antreprenoriat dezvoltat de școala de afaceri în cadrul programului de MBA.

El și-a deschis deja de câteva luni propriul business în domeniul instalațiilor electrice și energetice și spune că informațiile acumulate la cursurile de antreprenoriat l-au ajutat să își dea seama că are „stofă“ de antreprenor.

„Dacă nu ai cunoștințe teoretice despre antreprenoriat, este foarte greu să îți dai seama dacă ești sau nu potrivit pentru rolul acesta. Oamenii care pornesc afaceri trebuie să aibă inițiativă, în general, să își asume niște riscuri, calculate, ce-i drept. Eu mi-am dat seama în lunile în care am făcut modulul că sunt omul potrivit pentru a face un pas atât de important, de aceea l-am și făcut încă din timpul

MBA-ului. Nu spune nimeni că este simplu. Sunt foarte multe zile în care stai închis într-o cameră pentru a învăța, în timp ce soția ar vrea să iasă la un restaurant sau copiii să se joace cu tine“, explică Marian Fulga.

„Doar pasiune și cunoștințe au mulți, dar pentru business e nevoie de educație“

Și Raluca Băilescu, studentă din septem­brie anul trecut a programului de Executive MBA oferit pe plan local de MSM Rațiu Business School (instituție care s-a format prin fuziunea Pilkington-Rațiu Business School și Maastricht School of Management România anul trecut), este de părere că un program de educație este foarte solicitant atât pentru un manager, cât și pentru un antreprenor. În schimbul sacrificiilor însă, tânăra de 30 de ani (fondatoare a unei agenții de PR și parteneră în alte două businessuri (unul în mediul online și altul în software), spune că a reușit să optimizeze modul în care afacerile erau organizate din punct de vedere financiar și să își vadă businessurile în ansamblu.

„Am pornit afacerile bazându-ne pe un mix între expertiză în domeniu și pasiunea pentru el, dar nici eu, nici asociații mei nu aveam studii de business.  Trei ani mai târziu, am văzut că e bine să faci ce știi și ce îți place, dar și că nu e suficient pentru planurile pe care le avem. Când vrei să faci business în străinătate devine important să te poți organiza astfel încât să-ți păstrezi produsul foarte bun, dar să te poți integra în structuri mult diferite de a ta. Doar pasiune și cunoștințe au foarte mulți“, mai spune Raluca Răileanu.

Noțiunile de antreprenoriat, atu și pentru managerii din corporații

Modulele sau programele special create de școlile de afaceri pentru antreprenori nu au atras numai studenți care au clădit companii de la zero sau care sunt pe punctul de a-și înființa un business, ci și manageri care rămân fideli mediului corporatist.

„Am ales modulul de antreprenoriat din cadrul programului de MBA de la Open University pentru că, în primul rând, management fără spirit antreprenorial nu există. Ca manager este bine să știi că ai opțiunea dezvoltării propriei afaceri și, în plus, încurajarea spiritului antreprenorial în rândul oamenilor de pe poziții de middle management reprezintă una dintre cheile succesului unei companii“, spune Sever Vătăman, care ocupă de șase ani și jumătate, în Belgia, funcția de regional manager pentru Europa Centrală și de Est în cadrul Tosoh Bioscience, companie japoneză care activează în industria chimică.

El s-a înscris în programul de MBA în 2011 și spune că modulul de antreprenoriat l-a ajutat deja să învețe cum se poate ajunge de la o idee la o sursă de venit/profit și cum poate să scurteze timpul necesar pentru a face trecerea de la viziune la punerea în practică.

„Am învățat din experiența altora că nu întotdeauna conceptele teoretice se aplică și că uneori trebuie să improvizezi și să te descurci cu ce ai la îndemână. Noțiunile despre antre­prenoriat sunt un atu pentru un manager care vrea să își schimbe jobul pentru că, la fel ca în antreprenoriat, trebuie să se adapteze la noi condiții. Un nou job înseamnă  noi resurse și capabilități, care rareori sunt ideale sau suficiente“, adaugă el.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Corina Mirea

0 comments :

Trimiteți un comentariu