Anomalia statistică a șomajului: De ce are România șomaj de 7% și Spania de 26% când în ambele doar unu din trei locuitori lucrează

„Când oamenii stau acasă și lucrează pământul pentru că nu mai au unde să se angajeze înseamnă că ne întoar­cem în Evul Mediu.“

România are o rată a șomajului de doar 7% la o populație de 20 de mili­oane de persoane din care 6 milioane lucrează cu sau fără forme legale, în timp ce în Spania șomajul este de 26%, în contextul în care aproape o treime din popu­lația Spa­niei (14 din 46 de milioane de persoane) are statut de salariat.

În Polonia, unde tot 31% din popu­lația stabilă lucrează, șomajul este de peste 10%, în timp ce în Italia, care are o rată mai mică a populației angajate, de 28% din totalul locuitorilor, șomajul depășește 12%, potrivit datelor cen­tralizate de ZF pe baza informațiilor din 2013 publicate de Eurostat. Cum se explică șomajul scăzut din România, care cuprinde doar 700.000 de oameni, în contextul în care 2,6 milioane de persoane apte de muncă nu sunt nici șomeri, dar nici salariați?

„Criza a făcut ca mulți oameni să re­nunțe să își mai caute un loc de mun­că, iar această situație i-a scos și din ca­te­goria salariaților, dar și din categoria șomerilor, de aceea șomajul este scăzut în statistici. Însă aceste statistici sunt în­șelătoare, rata șomajului este scăzută pentru că mulți oameni lucrează în agricultura de subzistență, abia își duc traiul de pe o zi pe alta, lucrează o bucată de pământ sau au o grădină. În ritmul ăsta, în care oa­menii stau acasă pentru că nu au unde să lucreze, pare că ne întoarcem în Evul Mediu“, a explicat analistul economic Aurelian Do­chia.

Bogdan Hossu, liderul confedera­ției sindicale Cartel Alfa, ex­plică situa­ția prin faptul că „cei care sunt înregis­trați ca șomeri și nu mai primesc indemnizație sunt ra­diați după șase luni din registrul de șo­meri dacă în acest interval nu trec cel pu­țin o dată pe la agenția pentru ocupare.“

România este o anomalie în fața că­reia toți guvernanții în­chid ochii pentru a avea pace socială: 3 milioane de anga­ja­ți cu forme legale de la privat susțin din taxe salariile a 1,2 milioane de bugetari, pensiile a peste 5 milioane de per­soane și plățile pentru ajutoare sociale. Și, paradoxal, salariul mediu la stat e mai mare decât cel din privat.

Rezultatele publicate în această săptămână de către INS în „Cer­-cetarea statistică asupra forței de muncă în gospodării (AMIGO)“ pentru primul trimestru al acestui an au readus în atenție structura de piramidă inversată pe care se bazează economia româ­nească: într-o țară cu o populație de 20 de milioane de persoane din care aproape jumătate (9 milioane) sunt apte de muncă, numărul de salariați care lucrează legal este de puțin peste 4 milioane, iar alte 2 milioane sunt angajați „la negru“, nu își plătesc contribuțiile nici la pensie, nici la sănătate și nici la șomaj.

Pe lângă aceștia, Bogdan Hossu, liderul confederației sindicale „Cartel Alfa“, a mai spus că „există aproximativ trei milioane care fac parte din populația activă care intră în diverse categorii: patroni (nesalarizați), lucrători pe cont propriu, liber profesioniști, lucrători familiali sau agricultori“.

„Rata șomajului este o capcană statistică în măsura în care definiția nu este prea bine înțeleasă și apare o discrepanță semni­ficativă între amploarea fenomenului lipsei locurilor de muncă și numărul relativ mic de șomeri înregistrați“, mai spune Hossu.

În Germania, la o populație de 80 de mili­oane de persoane din care jumătate sunt apte de muncă (39,5 milioane de oameni), ca angajați sunt înregistrate peste 35 de milioane de per­soane, ceea ce înseamnă că rata de angajabilitate este de 44%, cea mai mare din Uniunea Eu­ropeană. „Există și diferențe de natură culturală, în sudul Europei, dar se aplică și în cazul României, tinerii preferă să fie întreținuți de părinți încă un an sau doi până își găsesc un loc de muncă conform așteptărilor. În Germania însă, tinerii știu de pe băncile școlii locul în care vor lucra imediat după absolvire, pentru că sistemul lor educațional este axat pe pregătirea profesională a tinerilor conform nevoilor din eco­nomie. Iar multe țări încearcă să copieze acest model“, a mai spus analistul economic Au­relian Dochia, managing director al firmei Concept – Economic and Business Consulting. În schimb, spune el, dacă în Germania tinerii nu pierd timpul după absolvire pentru căutarea unui loc de muncă, în Spania absolvenților le este foarte greu să se angajeze pentru că populația deja salariată nu poate fi concediată foarte ușor din cauza legilor care îi protejează de acest pericol.

În Spania, rata șomajului în rândul tinerilor a fost de 40% în 2013, dublă față de cea la nivel național, potrivit Eurostat. Spaniolii tineri își găsesc cu greu un loc de muncă din cauză că salariații mai vârstnici sunt greu de restructurat ca urmare a politicilor de protecție socială. AFP/Mediafax Foto

„Problema de fond este că foarte puțini locuitori sunt contribuabili“

Întrebați de ZF despre diferența dintre populația aptă de muncă și numărul de salariați raportați în buletinele lunare (de 4,3 milioane de persoane) și șomajul scăzut de 7%, reprezen­tanții Institutului Național de Statistică, instituția care calculează aceste date conform stan­dardelor internaționale și care le raportează la Eurostat, au răspuns:

„Numărul de 4,3 milioane de salariați provine din cercetarea lunară privind câștigurile salariale, care nu cuprinde numărul salariaților din unitățile mici cu mai puțin de 4 salariați și nici forțele armate sau cei asimilați acestora și are sferă de cuprindere și perioadă de referință diferite față de Ancheta forței de muncă în gospodării“, au transmis reprezentanții INS.

Cea mai gravă problemă este că, dintre cei 4,3 milioane de angajați care lucrează legal, un sfert sunt bugetari, astfel că taxele plătite de cei de la privat întrețin atât angajații de la stat, cât și pensiile a 5,3 milioane de persoane și diversele ajutoare sociale acordate de stat, plătite din încasările contribuțiilor „privaților“ la buget. „Numărul de persoane înregistrate ca șomeri (aproximativ 730.000) se calculează ca procent raportat la totalul populației active, indiferent dacă o parte din această populație activă fie lucrează la negru, fie este plecată din țară. Pe românii plecați din țară temporar la muncă nu-i regăsim în sistem dacă nu sunt plecați prin intermediul agențiilor de ocupare. Practic, numărul de salariați raportat în buletinele lunare (4,3 milioane) reprezintă salariații înregistrați oficial cu contracte de muncă (înregistrați în Revisal sau salariați bugetari). Problema de fond o constituie faptul că doar aceștia sunt contribuabili la sistem, ceea ce reprezintă extrem de puțin raportat la totalul populației“, a adăugat Bogdan Hossu de la Cartel Alfa.

El a mai spus că există o diferență de aproximativ două milioane între numărul de persoane care se declară într-un raport/acord de muncă și numărul oficial de contracte de muncă raportat de buletinele statistice, iar concluzia ar fi că în jur de două milioane de români lucrează într-o formă sau alta la negru.

De ce avem două rate ale șomajului

În prezent, în România există două rate ale șomajului, una calculată de INS și una calculată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). INS calculează șomajul pe baza datelor culese din anchetele făcute în gospodării și include și persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 74 de ani care îndeplinesc simultan 3 condiții: nu au loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni și s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă în decursul ultimelor patru săptămâni la momentul realizării anchetei.

Cealalată rată a șomajului din România, publicată de ANOFM, este calculată exclusiv pe baza declarațiilor făcute de șomeri la agențiile pentru ocupare, care pot primi sau nu indemnizație de șomaj.

Între cele două rate ale șomajului există o diferență de 2-3 puncte procentuale în fiecare lună (rata ANOFM fiind mai mică), ceea ce se transpune într-un număr lunar de 200.000 – 300.000 de șomeri “ascunși“ (care vor să lucreze, dar care nu se înregistrează la ANOFM), număr care rezultă numai din diferențe de metodologii de calcul.

„Oamenii au ieșit din evidențele oficiilor pentru șomaj, mulți nu s-au încadrat, a trecut mai bine de un an de zile de când au tot încercat să se angajeze și de aceea nu mai au nici statut de angajat, nici de șomer, stau acasă pentru că nu au unde să lucreze“, a spus doctorul în economie Adina Mihăilescu, care lucrează în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române.

Ea a mai precizat că o problemă mai mare există în rândul tinerilor, cea mai ridicată rată a șomajului fiind în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani care au terminat școala și care vor să se angajeze.

„Mulți tineri lucrează în «probe» la angajatori, dar nu sunt angajați pentru că este prea mare povara fiscală, iar aceștia sunt rulați în economie și în statistici pentru că nu au contracte de muncă, nu iau nici șomaj și nici nu mai sunt în evidențele școlii“, a mai spus Mihăilescu.

O altă observație este, potrivit lui Bogdan Hossu, că gradul de ocupare mult mai mare din alte state arată și faptul că în România instituțiile statului menite să combată evaziunea fiscală de pe piața muncii nu funcționează. Potrivit estimărilor Consiliului Fiscal, evaziunea fiscală din piața muncii costă anual statul circa 4 mi­liarde de euro.

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adelina Mihai