Cum arată aeroportul din Singapore, considerat cel mai bun din lume și tranzitat zilnic de 136.000 de pasageri. Galerie Foto

Știrea a fost publicată duminică, 29 iunie 2014, 13:18 în categoria

Cum arată aeroportul din Singapore, considerat cel mai bun din lume şi tranzitat zilnic de 136.000 de pasageri. Galerie Foto Aeroportul Changi Airport din Singapore, nominalizat cel mai bun aeroport din lume de către SkyTrax, este tranzitat zilnic de 136.000 de pasageri în medie și face conexiunea cu peste 200 de destinații din toată lumea.

Cele mai multe zboruri de pe acest aeroport sunt spre Indonezia, considerată piața numărul unu., urmată de Australia și Malaysia. Printre facilitățile oferite de acest aeroport se numără spațiile verzi, piscina outdoor (pe acoperiș), terase și magazine cu branduri internaționale și chiar două săli de cinema. Ceea ce iese în evidență în aeroportul din Singapore sunt băile care au un sistem electronic de monitorizare, prin care pasagerii, printr-o singură atingere a unui ecran, pot transmite dacă au fost mulțumiți sau nu de baie.

Mai mult, în aeroport există aparate de făcut masaj la picioare (gratuit), camere speciale pentru îngrijirea bebelușului și camere de depozitare bagaje, în cazul în care pasagerii vor să meargă la cumpărături. În aeroport pasagerii nu au voie să mestece gumă (situație valabilă pentru Singapore în general). De pe aeroportul din Singapore au zboruri 106 companii aeriene, spre 270 de destinații din 60 de țări. În acest aeroport lucrează 32.000 de persoane în total. Aeroportul din Singapore are anual circa 49 milioane de pasageri, față de doar 7 milioane de pasageri cel din Otopeni, și a fost construit pentru a oferi tot confortul pasagerilor.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mirabela Tiron

0 comments :

Trimiteți un comentariu