Doi liceeni din Baia Mare au creat un „simulator” de joburi. Utilizatorii pot să vadă ce profesie li se potrivește

Știrea a fost publicată luni, 23 iunie 2014, 12:59 în categoria

Doi liceeni din Baia Mare au creat un „simulator” de joburi. Utilizatorii pot să vadă ce profesie li se potriveşte Ionuț Ferenți și Richard Roman, elevi în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Baia Mare, profilul Biologie Chimie, au pus la punct o platformă on-line numită „Simulatorul de joburi”. Intrând pe acesta, orice utilizator poate să simuleze un job, respectiv prin joc, să vadă dacă o potențială slujbă i se potrivește sau nu, scrie publicația regională

Vocea Transilvaniei

.

Siteul de prezentare al proiectului a fost lansat pe data de 18 iunie, dar cei doi creatori spun că mai au mult de lucru la el. „Deocamdată este doar prezentarea proiectului pentru că mai avem de lucru. Trebuie să punem la punct jocul, simulatorul efectiv și pentru asta avem nevoie de bani, aproximativ 10.000 de euro”, a precizat Ionuț Ferenți, unul dintre cei doi cofondatori.

Cum funcționează siteul?

Platforma se adresează tuturor persoanelor dornice de a experimenta și a afla cât mai multe informații despre un anumit job. Utilizatorul trebuie să urmeze mai mulți pași. În primul rând trebuie să completeze „Testul Holland”, apoi îți descoperi tipul de personalitate, testezi jobul dorit și apoi îți alegi cariera potrivită.

Testul Holland este un instrument utilizat în autoevaluare iar scopul său principal fiind consilierea profesională. Este utilizat în școlile generale, licee, colegii, centre de adulți, instituții corecționale, centre pentru femei și birouri de recrutare pentru educație profesională, îndrumare vocațională și plasament. În domeniul afacerilor și în industrie, este folosit pentru selecția, plasarea și dezvoltarea personalului.

Citiți mai multe despre  „Simulatorul de joburi”, pe

www.voceatransilvaniei.ro

.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Luciana Georgescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu