Occidentul țipă că Rusia își folosește energie ca pe o armă de șantaj, iar marile companii occidentale ajută la extragerea petrolului și gazelor rusești

Știrea a fost publicată miercuri, 18 iunie 2014, 02:53 în categoria

Occidentul ţipă că Rusia îşi foloseşte energie ca pe o armă de şantaj, iar marile companii occidentale ajută la extragerea petrolului şi gazelor ruseşti Săptămâna aceasta Moscova este gazda Congresului Mondial al Petrolului, iar vedetele evenimentului sunt marile companii petroliere americane, fără tehnologia și experiența cărora Rusia nu ar putea debloca zăcăminte de petrol de aproximativ 8.200 miliarde de dolari. Unele dintre acestea sunt de mult prezente în Rusia, unde ajută la extragerea țițeiului vândut de Rusia inclusiv țărilor europene și chiar Statelor Unite, deși Occidentul reproșează Moscovei că își folosește energia ca pe o armă geopolitică.

Statele europene cumpără 84% din petrolul exportat de Rusia și 76% din gazele naturale.

Rusia, cel mai mare producător de petrol din lume, are nevoie de experiența și de tehnologia marilor companii occidentale pentru a menține producția la câmpurile petroliere aflate în exploatare încă din perioada sovietică și pentru a putea exploata resurse de aproximativ 8.200 de miliarde de dolari la care este mai greu de ajuns, precum petrolul blocat în straturile de șist și în zonele arctice, scrie Bloomberg.

Însă Rusia riscă noi sancțiuni din partea Occidentului din cauza acțiunilor din Ucraina și mai ales după ce a sistat livrarea de gaze către statul ucrainean.

Oprirea livrărilor de gaze naturale adaugă încă un strat de complexitate pentru companiile energetice care navighează prin peisajul geopolitic în continuă transformare pentru descoperirea unor noi resurse de petrol și gaze naturale. Reprezentanții celor mai mari companii producătoare de petrol și gaze naturale la nivel mondial, printre care British Petroleum, ExxonMobile, din SUA, și Petroleo Brasileiro, se întâlnesc săptămâna aceasta la Moscova la Congresul Mondial al Petrolului și vor avea posibilitatea să discute noi parteneriate comerciale. Exxon deține o participație la proiectul de petrol și gaze naturale Sakhalin-1, una dintre cele mai mari investiții străine din Rusia, și a acceptat să ajute Rusia să-și dezvolte resursele de petrol neconvenționale.

“Din conferința din Moscova va ieși cu siguranță un câștig”, a spus Alexander Robart, reprezentant al PacWest Consulting Partners, firmă americană de consultanță în domeniul energetic și industrial. “Pentru marile companii sunt prioritare piețele pe care pot crește în viitor”, a adăugat el. Robart consideră că Rusia înregistrează venituri mai mari de pe urma exporturile de petrol decât a celor de gaze naturale.

Cea mai recentă acțiune a Rusiei contra Ucraina poate intensifica tensiunile politice pe care companiile occidentale le-au simțit deja în timp ce au încercat să justifice extinderea relațiilor de afaceri cu Rusia, consideră Fadel Gheit, analist la Oppenheimer & Co, firmă de consultanță financiară. “Balanța va înclina puțin împotriva Rusiei”, a spus Gheit, care a adăugat că au crescut șansele ca SUA și Europa să impună noi sancțiuni Moscovei.

Sancțiunile nu au avut până acum efecte asupra relațiilor comerciale dintre companiile occidentale și cele din Rusia, a spus Bob Dudley, directorul general al British Petroleum. “Colaborăm în continuare și facem afaceri în mod normal. Nu ne-au fost afectate activitațile”, a adăugat Dudley.

Rusia este deja a doua piață ca mărime din afara Americii de Nord pentru echipament pentru fracturarea hidraulică, cu o putere cumulată de 1,1 milioane de cai putere a pompelor folosite la injectarea în sol a apei, nisipului și chimicalelor pentru extragerea hidrocarburilor. China se plasează pe primul loc, cu o putere a pumpelor de 3,1 milioane de cai. America de Nord este de departe liderul mondial, cu o putere de 19,7 milioane de cai.

Exploatarea zăcămintelor dezvoltate în era sovietică a făcut din Rusia cel mai mare producător de țiței la nivel mondial. Anul trecut, producția s-a cifrat la aproximativ zece milioane de barili pe zi. Însă pentru a-și menține producția la un nivel constant Rusia va trebui să apeleze la cele mai noi tehnologii pentru a exploata petrolul din rocile de șist din Siberia de Vest. În aceste condiții se estimează că cererea pentru echipamente de fracturare hidraulică va ajunge la 2,3 milioane de cai putere în 2018.

Companiile americane Halliburton și Weatherford și compania franceză Schlumberger, specializate în servicii petroliere, sunt câteva dintre companiile care se luptă “să resusciteze” câmpurile petroliere îmbătrânite ale Rusiei și care caută să deblocheze formațiunile de gaze de șist din Siberia. Ele mizează ca marile companii occidentale să investească aproximativ 30 miliarde de dolari pe an în Rusia, spune James West, analist la Barclays Capital.

Grupul petrolier francez Total a semnat în luna mai a acestui an cu Lukoil, cea mai mare companie petrolieră din Rusia din punct de vedere al rezervelor, un acord pentru înființarea unei companii mixte care va căuta petrol în regiunea Bazenov din Siberia. Tranzacția a urmat exemplul parteneriatelor încheiate între Exxon și Rosneft pentru exploatarea zăcămintelor de petrol din vestul Siberiei, dar și cel stabilit între Royal Dutch Shell și Gazprom.

Rezervele potențiale de petrol din bazinele situate în estul Siberiei, zona artică a Rusiei, nordul Mării Caspice și regiunea Sahalin au atras mai multe companii internaționale. În regiunea Sahalin mai multe companii petroliere internaționale investesc masiv în exploatare, deși guvernul rus a pus presiuni pentru rolul mai mare al companiilor rusești în aceste zone.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu